.jpeg)
PUBLICAT PE 15 Decembrie 2021
Cum supraviețuiește o comunitate.
Retrospectiva Șangri-La 2021
Alina Pietrăreanu
Eram la finalul anului trecut câțiva tineri artiști, fără experiență, fără bani, fără nimic pe care să ne bazăm, în afară de niște idei și dorințe. A trecut un an. Nimic din toate astea nu s-a schimbat. În afara faptului că acum nu mai suntem chiar la fel de fără experiență.
Când te hotărăști să fii artist independent si să faci artă așa cum îți place, orice retrospectivă pare un miracol. Trecutul există, asta înseamnă că ai reușit să faci ceva, oricât de improbabil ar fi părut fiecare pas pe parcurs. În toată lumea, anul acesta a însemnat un schimb constant între frică și speranță, incertitudine și hotărâre. În interiorul Șangri-La, anul acesta a însemnat primul nostru an de activitate.
Primul proiect ratat. Ce am câștigat.
La începutul iernii trecute am început primul nostru proiect, numit „Casă”, care s-a metamorfozat atât de mult pe parcurs, că aproape nu a mai rămas nimic. Totul a pornit de la ideea că în anul de dinainte, toți am fost nevoiți să petrecem mult mai mult timp în casă decât ne așteptam (cei care avem o casă). Așa că locul în care locuim a început să ne locuiască și el. „Șangri-La va încerca să deconstruiască și să reconstruiască conceptul de casă” cum spuneam noi atunci, încrezători. Am început să punem zilnic ilustrații făcute de noi din versuri ale poeților contemporani pe care îi citim, care aveau ca temă relația cu casa. În tandem cu fiecare poezie, la descriere scriam și noi câte o mărturie personală din viața noastră despre această relație complicată și fluidă, cu diferite case. Mai recomandam și filme și muzică și artiști internaționali pe care îi urmărim, pe același concept. După o vreme, am deschis un concurs, numit *poezia ta aici*. Regulile erau simple și au funcționat: „Trimite-ne o poezie proprie despre #casă, iar noi îți construim ilustrația.” La final, am dat premii trei cărți de poezie contemporană, pentru cele mai apreciate trei poezii. Am primit zeci de poezii, ne-a luat prin surprindere volumul de muncă, dar am reușit. Ăsta a fost botezul nostru în lume.
Doar că după asta, ne-am dat seama că planurile noastre pentru proiectul „Casă” ne depășeau cu mult resursele și posibilitățile din acel moment. Trebuia să apară o antologie, să facem trei expoziții, și cred că mai erau chestii care îmi scapă, totul în vreo două luni, fără niciun ban, și fără să mai fi făcut ceva similar până atunci.
Una dintre lecțiile cele mai importante a fost că toate proiectele par mult mai ușor de făcut decât sunt de fapt. Așa că am hotărât să renunțăm la proiectul „Casă” PENTRU MOMENT. Ne-au mai trebuit încă vreo 10 luni în care să acceptăm, la o ședință, că da, AM RENUNȚAT la acel proiect, și suntem liberi să ne ocupăm de restul proiectelor pe care le-am început între timp, și oricum ne depășesc puterea de muncă.
Primul sediu. Primul laborator de teatru. În care am luptat cu noi înșine și am câștigat.
La începutul lunii ianuarie 2021 postam pe instagram că avem, oficial, sediu. O cameră dintr-o vilă interbelică, de pe Olari 9. Am găsit-o din greșeală, în timp ce căutam o garsonieră care să ne țină loc de birou de lucru. Dar aveam acum o cameră suficient de mare ca să putem lucra un spectacol în ea, așa că limita era cerul. Am ales să lucrăm pe poeziile lui Cristian Popescu, nu știam exact în ce mod și cum ar putea fi ele transformate în teatru, tocmai de asta nu am început repetiții la un spectacol, ci am început un laborator de teatru. Eram eu, care regizam și îndrumam, erau fetele, Ane și Ruxi, actrițe, așa că am postat că facem casting pentru doi băieți.
Primul nostru laborator de teatru a durat 6 luni, în care am lucrat aproape zilnic. Am mers prin întuneric, de câteva ori am crezut că nu o să ajungem nicăieri. Dar în vară, am ajuns unde trebuia.
Cel mai mic hub cultural. Cum am construit scena care ne-a dărâmat emoțional
În mai, când prefiguram că în scurt timp o să terminăm de lucrat spectacolul, am început să transformăm camera, din sufragerie în sală de spectacole. Și grădina, dintr-o curticică plouată, într-o mică grădină artistică. Și așa am început prima noastră campanie de donații, pentru a finaliza construcțiile și a avea premiera spectacolului.
Ziua repetam, noaptea construiam scena, vopseam paleți, tăiam șipci. În restul timpului, ne ocupam de campania de donații. Aici am simțit pentru prima dată ce înseamnă căldura unei comunități și le mulțumim tuturor oamenilor care au contribuit, prieteni sau necunoscuți, viitori prieteni.
În aceeași perioadă, am făcut un call de voluntari. Câțiva dintre ei ne-au ajutat cu evenimentele organizate.
Pe 26 iunie am organizat primul nostru eveniment de poezie, cu ocazia inaugurării grădinii. Am avut invitați trei actori și trei poeți, care au citit poezie contemporană sub smochinul din grădină, apoi spectatorii s-au suit să-și citească propriile poeme în cadrul unui open mic. A fost o seară magică, plină de oameni și de tot ce poți să-ți dorești când organizezi pentru prima dată un astfel de eveniment.
În weekend-ul 3-4 iulie am organizat în grădină și un Yard Sale. Și aceasta, și evenimentul de poezie, au fost parte din campania de donații pentru spectacol.
Apoi, pe 8 iulie, aveam prima repetiție cu public a spectacolului la care lucrasem în ultimele luni, „Nana nu caută sensul”. Am avut sala plină, discuții cu publicul după, la bere, un entuziasm cât pentru toată oboseala. Plănuiam să îl jucăm toată vara, dar a trebuit să îl jucăm doar în trei zile consecutive, fiindcă propietarul sediului nostru s-a hotărât spontan, în ziua premierei, să ne ceară o sumă triplă pe chirie. Am fost nevoiți, astfel, să abandonăm sediul, cu grădina și scena pe care tocmai le inauguraserăm, și să devenim, pentru o vreme, nomazi.
Mai multe detalii despre asta evacuarea noastră, am scris aici: Cât costă să faci teatru independent.
O revistă online te învață disciplina, insistența, editarea, design grafic, copywriting și tot ce nu credeai că trebuie să știi
În paralel cu restul activităților, tot în anul ăsta am început o revistă online, în care vrem să acoperim cât mai multe domenii de activitate, legate de artă și educație.
Unul dintre cele mai longevive proiecte ale platformei online este: ȘtafetaIndependent.2020, o serie de interviuri despre viața și renașterea teatrului independent în pandemie. Ane s-a plimbat virtual pe la teatrele independente din toată țara, iar Daniela a urmărit-o și a făcut câte o ilustrație personalizată pentru fiecare teatru. Dacă vreți să vă faceți o imagine despre starea teatrului independent din România de la ora actuală, intrați pe site-ul nostru, la secțiunea Interviuri.
La fel de longevivă, dar în continuă dezvoltare, este rubrica noastră Noncanon, unde primim texte de la autori la început. Pe cele mai bune le publicăm, iar cele mai puțin bune primesc feedback. George M. se ocupă de rubrica asta, și tot el ia legătura cu câte un fotograf care să contribuie vizual la fiecare grupaj de texte pe care îl publicăm, vinerea, în prima parte a zilei.
Până acum, o altă parte mai consistentă e reprezentată de cronici de întâmpinare, scrise de o parte din voluntarii noștri, în urma atelierului de cronică literară, ținut de Victor.
Am reușit să inaugurăm pe final de an și partea de traduceri, cu poemele unui scriitor italian. În anul care vine, vrem să acoperim cât mai multă poezie contemporană internațională.
Tot în anul care vine, o să dezvoltăm și rubrica de educație, condusă de George C.
Cursurile și colaborarea cu Hearth
Toamna asta a fost mai mult despre a împărtăși arta cu comunitatea noastră. În noiembrie s-a desfășurat, timp de o lună, cursul de Performance Writing, unde Alina îmbină actoria și scrierea creativă. La final, cursanții au prezentat publicului o instalație performativă de poezie, numită „Bine ați venit în muzeul nostru cosmic.”
Tot în noiembrie a început și Atelierul de Actorie, care se ține sâmbăta de la ora 11:00 și Ane te învață tot ce vrei să știi despre bazele sănătoase ale actoriei.
Ambele ateliere au fost făcute în colaborare cu căsuța Hearth, care e superbă, iar gazdele sunt minunate și vă invităm să urmăriți tot ce se întâmplă pe acolo.
Respiră și reîncepe
După un an de muncă, putem spune cu mâna pe inimă că avem suficient de multe lucruri făcute la capitolul „Prima dată”. Avem și o comunitate caldă de oameni care ne urmărește munca în mod constant. De acum, la fel ca în dragoste după ce trec lunile de vis și îndrăgostire, trebuie să ne gândim cum să ne dezvoltăm frumos împreună.
Alina Pietrăreanu