Pictură de Salman Toor
PUBLICAT PE 10 noiembrie 2021
Reflexie într-o oglindă murdară
Mihai-Cătălin Popa
Cronică: Să ne fie la toți la fel de rău
„Să ne fie la toți la fel de rău”, acest principiu al suferinței comune care a alimentat ruptura relației dintre protagoniștii Adi și Florin este, totodată, și titlul noului roman publicat de Adrian Schiop în anul de cumpănă 2021, în care majoritatea populației trăiește un rău comun, pandemia de COVID-19.
Consider acest nou roman publicat de Schiop un mic pas înainte (în zona sa de confort), un pariu sigur cu mici șanse de recul. Spun acest lucru, deloc laudativ, deoarece este limpede că romanul Să ne fie la toți la fel de rău este, într-o mare măsură, o copie de gradul doi, mai puțin reușită, a romanului Soldații. Poveste din Ferentari. Realizând o paralelă între cele două texte, asemănările dintre acestea țin de domeniul evidenței (firul epic, geografia „marginală”, conflictul dintre protagoniști etc.). Mai mult, pariez că un cititor neinițiat în textele lui Schiop și-ar putea da cu ușurință seama care dintre cele două romane a fost publicat inițial.
În noul roman se configurează povestea de dragoste, bineînțeles eșuată, dintre naratorul-personaj Adi și polițistul autodeclarat bisexual Florin, acțiunea fiind plasată, din nou, în Ferentari. La o primă vedere, proaspătul roman (Să ne fie la toți la fel de rău) arată ca o reflexie a vechiului roman (Soldații. Poveste din Ferentari) într-o oglindă murdară. Spre deosebire de capodopera publicată în 2013, noul text al lui Adrian Schiop nu beneficiază nici de mize sociale atât de puternice, nici de un deuteragonist la fel de complex și controversat cum era Alberto. Păstrând aceeași tramă, autorul conturează o altă relație intimă eșuată, diferența minoră fiind cea a contextului pandemic. Cât despre noul partener al lui Adi, de această dată este un om cu un loc de muncă sigur și statut social „respectabil”. Or, diferența socială și intelectuală, acest upside al lui Florin, se dovedește a fi un adevărat downside, un factor care, finalmente, va strica relația celor doi. La nivel macro, această reciclare a formulei vechi mi se pare, cum am menționat mai sus, un gest de siguranță, o strategie prin care autorul nu riscă mult, livrând un produs care probabil va prinde la public („garanția” fiind receptarea pozitivă a romanului anterior).
Totuși, deși mizele sociale ale noului roman nu sunt la fel de puternice precum cele prezente în Soldații…, psihanaliza pe care personajul Adi i-o face lui Florin evidențiază o serie de probleme cu caracter limitativ ale societății contemporane. În multe dintre întâlnirile celor doi, Florin, dezghețat verbal grație alcoolului, începe să-și relateze întâmplările controversate de viață. În aceste momente, Adi, ca un Freud veritabil de Ferentari, îi ascultă și analizează relatările, astfel reușind să-i înțeleagă acțiunile ciudate și stilul de viață de tip OCD. Datorită acelorași povestiri, și a unor discuții cu Florin, Adi profită de o perspectivă din interior în lumea angajaților MAI, ajungând să observe astfel anumite impasuri create de joburi de tipul celui de ofițer de poliție. Un bun exemplu de asemenea limită, poate și cea mai evidentă dintre acestea, este refularea înclinației sexuale pe care Florin, polițistul, o execută din cauza jobului: „[...] nu se ascunde că îi plac bărbații, dar na, la muncă nu tre să se știe”.
Privit dintr-un alt unghi, mai puțin depreciativ, Să ne fie la toți la fel de rău conține și o serie de elemente care-l depărtează de precedentul roman, Soldații… Toate aceste noi elemente pot fi amplasate sub cupola prefixului „meta”. În primul rând, romanul prezintă o serie impresionantă de inserturi metatextuale, care, cumulate, ar putea schimba registrul textului, transformându-l într-un roman metaficțional. Privitor la caracterul „meta”, cel mai evident este insertul de tip mise en abîme din finalul romanului, în care Adi vorbește despre personajul Florin din cartea la care lucra (care se identifică fără rest cu personajul per se din romanul Să ne fie la toți la fel de rău, Florin), problematizând potențialul său pentru un „text mare”:
„În sfârșit, trimisesem primul text la mai mulți oameni care mi-au zis că e okeiuț, dar ceva lipsește, indicând spre Florin, că omul nu duce un text mare, ci maxim o povestire – chit că tema, un polițist gay, a fost de acord tânărul critic de film Andrei (L.), nu e deloc un subiect rău”.
Totodată, în raport cu Soldații…, se poate observa o schimbare de intenție, o modificare a perspectivei naratoriale, dinspre înregistrarea analitică a realității, spre o analizare a modului în care Adi a înregistrat realitatea în roman. Cu această intenționalitate se nasc segmente autoironice și metanarative, prin care naratorul aproape denunță lipsa de originalitate care poate fi regăsită în construcția personajului Florin și, ipso facto, a narațiunii în sine: „Chestii de astea cu zgârciți care plâng după un bilet de metrou, dar își dau economiile primului sărac care-i face să verse o lacrimă merg la Dostoievski, dar nu în lumea reală”.
Nu cred că noul roman al lui Adrian Schiop are potențialul de a-și depăși precursorul, deoarece nu aduce un grad de noutate semnificativ. Totuși, consider că este un element important în opul scriitorului Adrian Schiop. Pe de o parte, pentru că prin acest text, scriitorul își consolidează un stil scriptural. Cu alte cuvinte, grație acestei publicații, cred că s-ar putea vorbi în viitor de o formulă á la Schiop. Pe de altă parte, noul roman reprezintă și un mic experiment, o încercare a scriitorului de a jongla cu limitele autoficțiunii, prin inserțiile metanarative, și, totodată, o oportunitate de explorare a unor tematici noi. Deși nu este la nivelul Soldațiilor…, roman pe care-l consider apogeul carierei lui Adrian Schiop (de până acum), Să ne fie la toți la fel de rău este departe de a fi un roman slab, reprezentând un text bine lucrat, interesant, o încercare de căutare a unui stil sigur.
Mihai-Cătălin Popa
