Noncanon - Victor Horațiu Troșan II

poem despre primăvară broscuțe despărțiri și reacția broscuțelor la despărțire

 

de dimineață am căutat semne de martie în pădurea de la marginea orașului

era prea devreme pentru mașini          și copacii mi-au spus

 

acum că a murit iubirea poți începe a iubi cu adevărat poți începe a schimba din setări formele de relief ce te înconjoară și saturația culorii adică cât de moarte sau cât de vii florile cantitatea de pigment verde din frunze cât de zgomotoase râurile cât de departe munții

 

mă voi îneca în râurile mele   tu te vei înconjura cu munții tăi

și vom trăi fericiți până după 27 fără să ne mai cunoaștem

 

e liniște în parcul ăsta dar multă gălăgie la mine în cap 

da        mi-am imaginat despărțirea de mai multe ori—

și uneori încă sper că îmi imaginez

 

aici e un spațiu al durerii în care florile 

nu pot înflori iar animalele non-umane sunt doar hrană și divertisment

*

voi căuta apropiere în metavers măcar să fiu sigur că nu e adevărată să fiu sigur

că delirez și că delirul e unul tandru               mai tandru decât ai fost tu vreodată

 

un fel de îmbrățișare a 1001 broscuțe fermecate ce sărutul din poveste nu-l cunosc

*

la nivel spiritual mă identific cu o ciupercuță la nivel fizic mă identific cu orice     nu cu mine

 

pentru că pleci și nu te uiți înapoi trebuie să plec și să nu mă uit înapoi

deja am scris prea mult despre tine și îmi pare rău că nu te-am putut convinge

să citești poezie căci acum ai fi putut afla ce simt                  ce am simțit

 

de 1 martie când ai vrut o pauză și de 8 martie când ai vrut o despărțire 

două luni sună puțin de două ori viața unui fluture

 

există plante care iau lumina altora    liliacul

există plante care iau apa      altora     liliacul

care ocupă tot pământul cu rădăcinile            lor       vine primăvara și tu ai fost liliacul înflorit 

prea devreme

pe care bunicul îl taie și îmi explică că așa e cel mai bine

 

ce am simțit în noaptea aia după ce am închis apelul și toată lumea asta

cu plimbările ei lungi pe someș cafenelele pisicile filmele și muzica

îmi fugea de sub picioare        cum nu mai era comunicare    cum defapt n-a fost niciodată

 

atârn și dau drumul tulpinii ce se-ndoaie deasupra mea căci nu trebuie să cadă doi 

când poate cădea doar unul

 

nimeni nu întreabă broscuțele cum se simt    broscuțele sunt supărate

și eu nu pot să le alin supărarea căci

 

e mai ușor să pleci decât să vindeci iar eu n-am fost niciodată un vindecător 

*

ea plângea lângă mine și eu nu înțelegeam cum funcționează o despărțire

înțelegeam că doare și că știi că iubești cu adevărat când după un an

când îi simți parfumul îți vine a plânge—poate eu n-am iubit cu adevărat

 

dar încerc să iubesc corpul ăsta așa cum tu nu l-ai putut iubi niciodată

îl iubesc cu limbuța broscuței pe solzii șarpelui 

 

și când îmi voi da seama că e doar pielea ce-a rămas din corpul       undeva departe

 

atunci voi spune „asta e doar piele                 ăsta nu sunt eu” și (mă) voi iubi mai tare                                                                                                                                 eu departe

 

era 1 martie atât de tandră și caldă dimineața             ți-am luat un mărțișor f cute                                       și eram f emotionat

îmi doream să ai o primăvară frumoasă și mai blândă 

decât a fost iarna cu tine

decât ai fost tu cu mine

 

există separare sunt exact 3 stații între noi 4 dacă numărăm și stația

la care nu cobor niciodată dar hai să spunem 3 stații pe care le-am mers de atâtea ori

ținându-ne de mână pe care acum le merg     singur cu the smiths în căști

 

există munți cu care te înconjori        

există râuri în care mă înec

e glumă te rog râzi ca să nu râd de unul         singur

 

există râuri cu ape limpezi unde se adapă căprioarele dar nu aici

 

versanți stâncoși unde nimeni nu se avântă și poate asta e tot ce ți-ai dorit de la bun început

 

am picioarele reci am dormit cu geamul deschis sperând că zânele 

vor veni și mă vor transforma în cocon a treia oară

 

de două ori viața unui fluture    fluturele de la fumoarul școlii vai ce frumos era

 

​
 

poem de jale de lacrimă și de inimă amară 

 

îmi e atât de frică de tine când ești nervos încât noaptea mă acopăr cu toată pătura

chiar dacă mi-e cald transpir și dermatita se formează în părul proaspăt spălat încă ud 

 

durerea mea și-a ta neputința mea și durerea ta

când vreau să fac ceva să te simți mai bine 

dar pe ceva ți-l ascunde your best friend sub preș

cum îți ascunzi tu sub cărămida din fața blocului țigările

după o noaptea lungă în oraș

 

când dai cu toți nervii de pereți și faci tablourile să se zguduie

nu o faci din furie ci din singurătate după două bătăi le aștepți

pe celelalte două dar răspunsul nu te ajunge niciodată

 

cauți un adăpost anti-lume anti-eu anti-tu în găurile ce-ți aduc aminte

de scorburile copacilor o inimă sănătoasă are mărimea unui pumn

oare ce animale trăiesc în pădurile de foioase oare câte inimi trăiesc în tine?

 

toată lumea suspecți și cruzi

toată lumea suspecți și violenți 

 

când te doare apropie-ți buzele ușor de petalele unei flori

am făcut asta la grădiniță în grupa mare și directoarea a chemat-o pe mama în biroul ei 

i-a spus că sunt prea sensibil pentru a trece mai departe că trebuie să repet 

să repet să repet să repet gen eram prostu ăla din grupa mare bâlbâitu clasei

 

poți alege din meniul jocului tipul de pom fructifer înălțimea numărul maxim de ramuri

valoarea minimă de ramificații a rădăcinii tipul de frunză și de floare

 

dar nu poți alege dimineața cu rouă când vei auzi drujba 

și vei știi că ultimele păsări te părăsesc

 

dar ea nu știa că ieri am pierdut-o pe pisicuța mea de pluș Serafima

pe podelele murdare din kaufland și am plâns și am vomat

toată noaptea și am plâns și am vomat de dimineață

 

toată lumea suspecți și cruzi

toată lumea suspecți și violenți

 

plângeam voman și strigam Serafima o mantră pe care nu o înțelegeam atunci

cu fiecare lună o nouă floare cu fiecare atingere un nou fruct

 

plângeam voman și strigam Serafima am căutat chiar și în coșurile de gunoi

din fața magazinului plângeam vomam și strigam Serafima

 

îl culegem și îl bem limonadă chiar înainte de cafea chiar înainte de a ne trezi

înainte ca singurătatea să te/mă cuprindă cum eu visez a te cuprinde

precum o saltea cu memorie ce nu vrea să-i uite pe cei care au testat-o

 

înălțându-mă spre crengile copacilor sau ele coborând spre mine

intrând în pădure sau ea intrând în mine 

despicând un izvor sau el despicându-mă pe mine 

modelându-mă după chipul și asemănarea sa nelăsând piatră neîntoarsă

e totul despre regăsire și despre modul în care poți iubi un străin

când el e tot ce ai modul în care îl lași să te rănească doar ca să mai simți ceva

 

nici eu nu vreau să te uit chiar dacă nu mă cheamă dormeo

 

toată lumea suspecți și cruzi

toată lumea suspecți și violenți

 

fiecare în spațiul de joacă cu jucăria lui/ei 

eu cu voma de pe tricou am pupat o floare

mi-a strâns toată durerea în sacul polenic

i-a dat drumul în aer și el m-a îmbrățișat

 

atunci am cunoscut pentru prima oară ali(e)nare

acum cunosc pentru prima oară iubire

 

voi sta aici lângă tine până când te vei simți mai bine

în pat cu capul tău în poala mea degetele

mele în părul tău

poala ta degetele tale părul meu după un timp nu mai contează

posesia ci doar plăcerea din corp și din afara lui

 

și tu-mi vei povesti problemele tale

și eu voi asculta îndrăgostit de vocea ta atât de cute 

de parcă totul ar apune în jurul nostru și în întuneric intimitatea

ar scăpa privii lor de parcă totul s-ar descompune și doar noi nu