PUBLICAT PE 14 IANUARIE 2022
Picturi de Amalia Dulhan
Noncanon - Sara Pongrac
Nopțile târzii în care receptorii de dopamină sunt suprasolicitați de la substanțe și diminețile cu flashback-uri de la epuizare, în aceste momente Sara Pongrac explorează cu intensitate și sinceritate rețeaua de traume personale. - George Mihalache
.jpg)
Mă numesc Sara Pongrac, am 21 de ani și sunt studentă la Actorie în Cluj-Napoca. Îmi plac filmele lui Wes Anderson și clătitele cu Nutella. Nimic special. Pe lângă asta mai scriu și poezie.
buza de sus a copiilor
rula metropolis și noi
alergam cu berile în mână
prin mica noastră metropolă
din pădure
m-am oprit pentru o secundă
și m-am uitat în sticlă
era o spumă groasă
cum e dimineața
când stai la răsărit în tuzla
și marea dintr-o dată
se oprește
și desenează un contur de spumă
pe nisipul umed
exact așa cum le rămâne copiilor
o dungă pe buza de sus
după ce beau lapte fierbinte din cană
și-n momente ca acestea îți vine să plângi
pentru că metropolis e un film din 27
pentru că nu mai știi nimic de aproape un an
de prietenii de la tuzla
și pentru că lapte
îți mai pui doar în cafea
ne doare undeva de lacrimile tale
un cerc de sare
în jurul oamenilor pe care îi iubesc
trei flori de nu-mă-uita
și 500ml lichid de parbriz
ketamină când e prea cald ca să adormi în cort
o linie de speed ca să te trezești mai ușor
xanax ca să treacă timpul pe tren
acid diluat în nestea ca să vezi cel mai blană răsărit
pai peste pai peste pai
asta e rețeta perfectă pentru orice traumă
oamenii au nevoie de bandaje emoționale
și de zâmbete de la străini
pentru că altfel nu pot trece
peste faptul că părinții lor se certau
în fiecare seară în bucătărie
sau că peștele lor din acvariu
a murit după trei zile
pentru că au uitat să îi dea mâncare
e amuzant
oamenii pot uita atât de ușor
că au fost două războaie mondiale
dar nu pot trece peste faptul
că acum câțiva ani
un șofer de bus
le-a închis ușa în nas
chiar înainte ca ei să se urce
și ei au fost nevoiți să meargă prin ploaie
istoria ne afectează
doar dacă o trăim noi
la fel și lacrimile prietenilor
niciodată nu am avut unghieră
nu ai vrea să începi să îți rozi și tu unghiile
ca să ni le roadem împreună ?
eu mi le rod de când sunt mică
specialiștii ar spune că e de la anxietate
eu ca de obicei dau vina pe părinți
dar mama ta pare de treabă
am cunoscut-o la timișoara
și cu tatăl tău vorbești mult la telefon
așa că tu nu ai avea pe cine să dai vina
poți să dai vina pe mine în schimb
eu nu mă supăr
gândește-te doar că am sta toată ziua
la umbra unui copac și ne-am roade unghiile
și când ar fi însfârșit noapte am merge fiecare
în casa lui doar ca să ne putem trimite câte un link de youtube
care citit așa pe mess pare doar un amalgam de cifre și litere
și care de fapt devine mai apoi când ascult
un amalgam de lucruri pe care nu aș putea să ți le spun altfel
salvez piesa în folderul cu numele tău și adorm
auzi
să nu mă uiți niciodată
promiți?
dacă vreodată o să mă uiți
o să mă supăr
știu că asta e amenințarea supremă
nu îți place să mă vezi supărată
dar jur că mă supăr
dacă peste 10 ani nu îți mai amintești de mine
iau trenul cluj-timișoara
îți bat la ușă și când ai să deschizi am să spun
mi-ai promis că mă duci să văd muzeul de artă
și atunci ne vom urca în mașină
tu ai să conduci iar eu am să stau în dreapta
o să intrăm în muzeu
și în fața primei picturi o să stăm
și o să ne roadem unghiile
niciodată nu am avut unghieră
____________________________
Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.