fotografii de Anca Țintea

PUBLICAT PE 16 IULIE 2021

Noncanon - Miruna Romanciuc

Elementul care unește poemele Mirunei Romanciuc este distanța, cea socială, puternic pronunțată, și cea intimă, abia resimțită, iar procesul simplificat al cartografierii nu-i iese deloc rău. Avem în acest grupaj un poem social, dur și visceral, despre discordanța dintre aici și acolo, două teritorii clar delimitate, și câteva poeme în care granițele dintre două corpuri sunt anulate total. Acestea din urmă par a fi variațiuni pe aceeași temă, fiecare cu intensități diferite, în care apar pe alocuri unele ecouri slabe ale unei poezii mai vechi. – George Mihalache

Mă numesc Miruna Romanciuc, am 24 de ani și studiez medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. Îmi plac fotografia, șahul și felul cum lumina se așază pe lucruri la apus (prin asta vreau să zic, desigur, poezia). În ultimul an, pe fondul pandemiei, am dezvoltat interesul meu pentru poezie; acum o consider mai mult o nevoie (undeva la baza piramidei lui Maslow) decât un hobby. 

1. a few seconds ago

 

aici: o tipă care scrie mișto mi-a acceptat friend request

acolo: un tată își pierde piciorul secundar

complicațiilor diabetului zaharat

 

aici: mă gândesc dacă să-mi comand sau să mănânc ce e în frigider

acolo: un părinte își împinge mâncarea către copil. spune că nu-i e foame nici

azi. ulcerul mănâncă din stomac

 

aici: câteva versuri într-un poem extra

acolo: cineva e nevoit să vorbească la trecut despre un corp,

un nume, o față, un om în carnea căruia a dormit câteva decenii

 

aici: sunt frustrante diferențele de culoare din cartea pentru examen

acolo: diferențele de culoare pun genunchiul pe traheea cuiva

(aici ne-am gândit la același lucru cu rușinea peste noi ca un
întuneric în care bâjbâim după liniște. ne iertăm pentru tăcere
dar nu până la capăt)

aici: o singură monedă care contează - respirația

acolo: se cumpără tot. nu rămâne nimic

 

ai fost aici. e doar noroc

2. vorbim prin întuneric. vocea ta îmi rămâne în

colțul gurii. cuvintele ne apropie după ce stăm în liniște

ca într-un lift blocat 

 

ochii grei de imagine rămân adânciți în mijlocul nopții

până se apleacă doar peste noi. îmi simt pulsul în tâmplele tale

încălzite ca laptele înainte de culcare. gust ziua cu lingurița

din albul ochilor tăi. pe limbă se diferențiază papile pentru plural

aici spunem lucruri care nu se văd
dar am vrea

3. mă întind lângă tine

și lumea devine mai mult

decât o decizie

pe care nu am luat-o noi

4. mâinile tale cresc pe dedesubtul mâinilor mele

ca niște glande verzi

care secretă timp

 

facem schimb de oase

carnea se transferă dintr-un corp în altul

la final porți coapsa mea și eu port gâtul tău

 

pielea e singurul cer la care ne uităm

în care încăpem împreună în timp ce

soarele se naște&are ADN-ul nostru

primul lui țipăt de lumină

e desenat cu carioca pe mâinile noastre

 

mă arunc în golul

pe care-l ții în stomac

atunci când plec

nu am putut niciodată să uit

cu aceeași intensitate cu care rețin

 

îmi lipesc pe frunte toate dățile

în care am adormit cu măduva în oasele tale

și tu ai mângâiat pe păr durerea

firesc

 

atunci ți-am fixat ochii ca pe două morminte

în care să-mi țin oasele când va fi

pentru ultima dată târziu

 

scot pe masă intestinele din lacrimi

țin tristețea în mine o folosesc

ca pe a doua trahee

când sunt singură pe marginea


propriului corp

5. te retragi în spatele

pleoapelor mele ca niște munți din piele

în care înfrunzește negru seara

 

ești singurul apus

care mă ține de mână

____________________________

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.