fotografii de Anca Țintea
PUBLICAT PE 16 IULIE 2021
Noncanon - Miruna Romanciuc
Elementul care unește poemele Mirunei Romanciuc este distanța, cea socială, puternic pronunțată, și cea intimă, abia resimțită, iar procesul simplificat al cartografierii nu-i iese deloc rău. Avem în acest grupaj un poem social, dur și visceral, despre discordanța dintre aici și acolo, două teritorii clar delimitate, și câteva poeme în care granițele dintre două corpuri sunt anulate total. Acestea din urmă par a fi variațiuni pe aceeași temă, fiecare cu intensități diferite, în care apar pe alocuri unele ecouri slabe ale unei poezii mai vechi. – George Mihalache
Mă numesc Miruna Romanciuc, am 24 de ani și studiez medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. Îmi plac fotografia, șahul și felul cum lumina se așază pe lucruri la apus (prin asta vreau să zic, desigur, poezia). În ultimul an, pe fondul pandemiei, am dezvoltat interesul meu pentru poezie; acum o consider mai mult o nevoie (undeva la baza piramidei lui Maslow) decât un hobby.
1. a few seconds ago
aici: o tipă care scrie mișto mi-a acceptat friend request
acolo: un tată își pierde piciorul secundar
complicațiilor diabetului zaharat
aici: mă gândesc dacă să-mi comand sau să mănânc ce e în frigider
acolo: un părinte își împinge mâncarea către copil. spune că nu-i e foame nici
azi. ulcerul mănâncă din stomac
aici: câteva versuri într-un poem extra
acolo: cineva e nevoit să vorbească la trecut despre un corp,
un nume, o față, un om în carnea căruia a dormit câteva decenii
aici: sunt frustrante diferențele de culoare din cartea pentru examen
acolo: diferențele de culoare pun genunchiul pe traheea cuiva
(aici ne-am gândit la același lucru cu rușinea peste noi ca un
întuneric în care bâjbâim după liniște. ne iertăm pentru tăcere
dar nu până la capăt)
aici: o singură monedă care contează - respirația
acolo: se cumpără tot. nu rămâne nimic
ai fost aici. e doar noroc
2. vorbim prin întuneric. vocea ta îmi rămâne în
colțul gurii. cuvintele ne apropie după ce stăm în liniște
ca într-un lift blocat
ochii grei de imagine rămân adânciți în mijlocul nopții
până se apleacă doar peste noi. îmi simt pulsul în tâmplele tale
încălzite ca laptele înainte de culcare. gust ziua cu lingurița
din albul ochilor tăi. pe limbă se diferențiază papile pentru plural
aici spunem lucruri care nu se văd
dar am vrea
3. mă întind lângă tine
și lumea devine mai mult
decât o decizie
pe care nu am luat-o noi
4. mâinile tale cresc pe dedesubtul mâinilor mele
ca niște glande verzi
care secretă timp
facem schimb de oase
carnea se transferă dintr-un corp în altul
la final porți coapsa mea și eu port gâtul tău
pielea e singurul cer la care ne uităm
în care încăpem împreună în timp ce
soarele se naște&are ADN-ul nostru
primul lui țipăt de lumină
e desenat cu carioca pe mâinile noastre
mă arunc în golul
pe care-l ții în stomac
atunci când plec
nu am putut niciodată să uit
cu aceeași intensitate cu care rețin
îmi lipesc pe frunte toate dățile
în care am adormit cu măduva în oasele tale
și tu ai mângâiat pe păr durerea
firesc
atunci ți-am fixat ochii ca pe două morminte
în care să-mi țin oasele când va fi
pentru ultima dată târziu
scot pe masă intestinele din lacrimi
țin tristețea în mine o folosesc
ca pe a doua trahee
când sunt singură pe marginea
propriului corp
5. te retragi în spatele
pleoapelor mele ca niște munți din piele
în care înfrunzește negru seara
ești singurul apus
care mă ține de mână
____________________________
Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.