Fotografie de Michaela Yearwood
PUBLICAT PE 19 MAI 2022
Noncanon - Ioana Florescu
Mă numesc Florescu Ioana, sunt masterandă în ultimul an la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, a SNSPA în București. Scriu poezie de la 15 ani, iar de patru ani scriu și postez pe instagram din dorința de a experimenta o deschidere către artă, în contextul secolului XXI unde pare că lectura ocupă planul secund în fața social media. De asta încerc să aduc poezia mai aproape de generația mea și de generațiile tinere. Scrisul e cea mai sinceră formă de terapie, cuprinde dureri documentate și istorii personale în care sper să se regăsească și alții.
merry go round
în fiecare zi, același carusel emoțional
mă urc pe calul proaspăt pictat
pe care administrația publică l-a colorat frumos
putregaiul lemnului sperie copiii.
ca să mă simt din nou copilul
care se prefăcea că știe normalitatea
mergând cu mami și tati de mâna în orășel.
mi-aș fi dorit să îmi păstrez naivitatea și inocența
dacă nu aș fi aflat
că alții o vor folosi împotriva mea
la momentul potrivit.
am împlinit 23 de toamne
și de azi mă mai dau în călușei echilibrul meu e fragil
am încasat sânge și julituri cu porția
nu mă mai urc niciodată
m-a pus viața la pământ suficient.
zile începute lent
și terminate pe fast forward
între Uberul zilnic spre strada Speranței
cu destinația spre inima tânără adăpostită într-un trup vechi, de la parter
și înapoi
la moderna mansardă unde îmi duc existența
până când ea (sau ciclul vieții) mă vor înghiți cu totul
lăsând în urmă cărți, cuvinte, iubiri și poezie.
maktub 2
am fost cel mai bun copil din lume
și cel mai naiv copil din lume.
crezând în permanența unor momente ce s-au șters de pe retină.
când nu m au trădat emoțiile
m-a trădat corpul.
am citit cândva
că trupul răspunde fizic la emoție .
poate de asta scriu poezie
ca să simt ceea ce materiei mele îi este interzis.
emoție-acțiune,
corp- reacțiune.
stai, ascultă-mă
citind, nu încerca să fugi
văd în tine atâta emoție,
unde te duci când nu-ți ajungi?
stabilitate emoțională
unghii ce sfâșie
lasă semne în piele
îmi pictează palmele în nuanțe sângerii.
cunosc durerea prea bine
mă cuprinde, se încolăcește pe umeri ca un pulover de cașmir ce îmi ține cald mult prea mult timp.
respingere, inadecvare, dezamăgire
sunt o chiriașă în casa propriei mele vieți
prefer să îndur răceala vieții de adult deja eșuat.
nu știu unde să mai caut
sentimentul de apartenența pe care îl am în mine
degeaba am un acoperiș deasupra capului
dacă nu pot prinde rădăcini niciunde.
____________________________
Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.