top of page

PUBLICAT PE 18 MARTIE 2022

Noncanon - Poeme și fotografii de Beatrice Pleșcan

poza pentru Shangri.jpeg

Mă numesc Beatrice Pleșcan, am 18 ani și sunt din București. Sunt genul de persoană căreia îi place să se înconjoare din toate părțile de artă.  Sunt foarte pasionată de imagine de film și muzică, din acest motiv în poemele se regăsesc anumite elemente legate de teorie muzicală sau tehnică fotografică. Îmi place să scriu, prin poezie am putut face din gândurile împușcate ceva ce ar putea forma o umbră. În rest, sunt îndrăgostită de filmele din noul val francez sau de teatru și am o obsesie pentru că cărțile lui Murakami.

3D

 

E perioada în care nu te mai așteaptă nimeni în gară

în fața trenului de Suceava

 

Și te întrebi dacă va mai exista curând o altă căldură,

pe lângă cea a caloriferului din camera ta minusculă.

 

E perioada în care

oricâți bondari ar gravita în jurul tău

capacitatea de a fi iar îndrăgostită

e îndoită,

ca portiera loganului cu care făceai școala auto

(E perioada în care se dau cu mătura fluturii morți)

 

Molii de întrebări cu aripile infecte

îți trec prin esofag

Te fac să tot întrebi…

 

Putem comunica aproape decent

cu majoritatea vietăților ce ne înghiontesc în fiecare zi,

dar pe departe cu aceia cu care am fi putut forma o familie.

 

De parcă peste noapte

am fi fost ambii născuți de o altă mamă,

de o altă țară și rasă.

(ne construim un scut antiatomic ce ne face să nu vedem tot ce ne înconjoară)

 

Cum se face că steagurile roșii,

ce păreau la prima vedere o acnee de pubertan în depresie,

S-au răspândit și gigantizat autonom

 

Precum un virus dintr-o piață anonimă

în care peștii preferau să-și vadă sânge scurs din jugulară,

decât să mai dea din branhile atrofiate

 

E perioada în care porți singurătatea pe inelar

„Mai bine”

Comparativ des auzit în vortexul actual

 

Singurătatea de după umbră

este constituită din multe stadii alienate

orchestrate în tonalități haotice

 

I.  Singurătatea în care încă mai adormi simțindu-i respirația

 

La 10 se derulează cadre pe un film puțin mai mult ars cu

Primul sărut ciocnit

Prima noapte în care ne-am împărțit căldura

Și prima frustrare

ce a zburat precum capacul oalei sovietice cu abur sub presiune,

pe care o ascundea bunică-ta în debara

ca să n-o scrici

 

II. Singurătatea luată de mână cu uitarea

Semi uitat

Semi forțat

Perioada în care îți muști limba când un miros cunoscut apare

Și vă faceți că ați uitat toate ouăle umplute mâncate împreună

 

III. Singurătatea plutitoare

Liniște

„Acum nu are cine să te mai dezamăgească”

 

(poate)

 

Unele dintre primele semne de detașare organică

se regăsesc în serile însoțite de lichide magice,

 

motivul dărâmării pare o bârfă din adolescență

precum cele legate de activitățile neortodoxe ale profilor

 

(ceva ce nu ai mai simțit că ai trăit)

o poză pe film făcută de pe vârful Tâmpa.

Luni

 

zgomot, nu vreau, dor, migrene, iubire, ură, dezamăgire, speranță

Rotițe ce derulau memoria

au fost dereglate

de anomalii construite de imaginație

 

Dacă istoria din cărțile mucegăite de indiferență

și tocită de mințile vrăjite de ecrane blestemate,

este un basm creat de bărbați albi

 

Atunci ce înseamnă firimiturile de amintiri,

pe care oamenii cu mințișoarele sparte,

se jură pe Biblie

că le-au văzut proiectate pe retină

 

Trăim într-o grădină dureros de singură

Ne mâncăm propriile expectorații

pentru că ne e frică că vom fi posedați de vină

 

Orice dragoste răsărită se ofilește

Orice desen schițat de nervii obosiți de-a fi tocați

ajunge la tomberon

Orice vis dus la terminal

oricum te va curma cumva.

 

Totul este nimic

precum o cadă de baie

alunecând într-o mare de formol

 

Viața este ghidată de optică

Picătura de ploaie

poate fi delimitarea dintre rai și iad

 

Cuvintele spuse fără a fi aprobate de marii stâlpii

pot fi hazardurile finale

 

Este interesant cum scheletul plin de carne

își poate stăpâni plăcerea de sub flori

prin solitudine.

 

Suntem un perete monument istoric vandalizat de societate

Pe parcursul traseului

am luat atât de multe de la fiecare

încât nu mai știm cine suntem

și de unde am luat cel mai mult

 

Poate ne așteaptă ceva

Poate nu

Chiar nu mai contează

 

Oricum păsările zboară

____________________________

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.

bottom of page