mark-broyer-hamburg-night-photography-5.jpg

Fotografie de Mark Broyer

PUBLICAT PE 13 MAI 2022

Noncanon - Alexandra Dumitriu

15.jpg

Mă numesc Alexandra Dumitriu, am 20 de ani și sunt studentă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Am o slăbiciune pentru Julie Delpy și fornetti cu mere. Nu îmi place să mă uit singură la filme sau să fac brioșe conform rețetei.

midlife crisis

 

nu sunt gata să încep o nouă săptămână
un du-te vino constant între supermarketuri și stații de autobuz pe care
încă le încurc încă iau autobuzul greșit ajung
în cealaltă parte a orașului
acolo
nimeni nu mă recunoaște
nimeni nu (mă) știe că îmi vine să plâng că urlu că irosesc
timp și viață
că trec zile întregi pe lângă mine ca mașinile astea
care vin în viteză lor nu le pasă că stropesc
cu apă și noroi blugii ăștia deschiși la culoare și toată
speranța
de a ajunge la timp

sunt nervoasă sunt panicată de ce nu ajung niciodată
unde trebuie atunci când trebuie
nu îmi păstrez calmul când merg pe stradă
când mă uit pe google maps și tot greșesc direcția
când sunt în tramvai și mi-e teamă că
o să rămân blocată
într-un autoturism plin de străini care mă copleșesc
mai tare decât
un alt început de săptămână.

 

 

inner child

 

oamenii nu știu să formeze legături noi
le subminează implicit pe cele vechi în procesul
regăsirii de sine comunică forțat unii cu alții de undeva
se aude vocea unei femei de vârstă mijlocie
vai de când nu te-am mai văzut
nu te-ai schimbat deloc

nu o recunoști cine e femeia asta de ce stă
în fața ta îți vorbește de parcă
te-ar cunoaște de o viață întreagă
nu vă supărați ne cunoaștem de undeva
nu o tratezi cu impolitețe nu așa ai fost învățată
tu ești o domnișoară ești bine crescută nu pui
coatele pe masă când mănânci nu vorbești
la per tu cu persoanele în vârstă nu arăți
lipsă de respect nimănui
cine se crede totuși această doamnă
cum adică nu m-am schimbat deloc
am renunțat la breton îmi țin părul scurt acum
mănânc mai multe legume plâng mai rar
nu mă mai joc nici cu păpuși nici cu mașinuțe
și totuși cum nu m-am schimbat deloc
în fața oglinzii un copil frustrat își înăbușă lacrimile
realitatea îl ciupește de obrazul stâng
se înroșește mai tare decât rujul
strident de pe buzele femeii din oglindă
nu schițează nicio reacție


 


codependency

mirosul de eșec persistă încă în scara blocului
memoria involuntară (re)aduce în prezent
o siluetă sprijinită de ușa de la intrare
cu palton negru și doi ochi goi care
mă privesc superficial
degeaba m-am chinuit să cobor în ritm alert
în speranța că poate am putea păși pe același etaj
nu știam în acel moment cât de frică îmi e
să cobor scările de la înălțime
fără să mă ții de mână

înainte să te cunosc
mă mutasem la etajul 3
acum, stau undeva la parter și mă întreb dacă
a meritat oare să mă cobor la nivelul tău
știi că îmi e frică să merg singură cu liftul,
de asta urcam doar deodată cu tine

ce obicei prost și-au format oamenii
să depindă de o altă persoană pentru a se ridica ei însuși înapoi


 

____________________________

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.