fotografii de Andrei Murgu
PUBLICAT PE 18 IUNIE 2021
Noncanon - Gabriela Spînu
Ignorând semnalele instinctului, intelectului și ale sentimentelor, Gabriela Spînu se concentrează doar pe senzații specifice. De aici se naște o poezie a distanței între sine, corp și lume. Îndepărtarea asta nu e una gratuită, ea stârnește tot felul de secvențe și flashback-uri care vibrează la mare intensitate și care duc treptat la apropierea unor lucruri pe cât de reale, pe atât de intangibile. – George Mihalache
Mă numesc Gabriela Spînu și sunt elevă la Colegiul Național ”Dinicu Golescu” din Câmpulung. Citesc de când mă știu, iar de ceva vreme m-am apucat și de scris. Cred că literatura e cea care mi-a creat spectrul prin care privesc acum lumea.
***
Întruchiparea asta a lumii acoperă doar
un spectru îngust de gânduri.
Oamenii ies în stradă cu mâinile încleștate
și pașii lor nu sunt mai mult decât
un freamăt;
bule mici de hidrogen plutesc
deasupra capetelor lor,
desfătarea iradiază din toate colțurile,
încerc să-mi eliberez mintea,
să fac loc unor viitoare reverberații,
să primesc ultimele imagini cu tine –
să mă situez undeva lângă umărul tău.
***
Ai tendința să-i elimini pe alții
atunci când apeși pe trăgaci și
nu-ți poți anihila partea ce te doare.
Nu e nevoie de mult
ca să-ți îndepărtezi simțurile,
o rândunică ce se tot lovește de geam
când nu-și mai găsește cuibul,
o melodie ce-ți răsună molcom în tâmple
sau Gaza pe timp de noapte
și-ntinzi degetele și partea lipsă tot acolo e
și crângurile mai au încă de oferit verdeață.
У солнца две руки
Când sunt cu altcineva nu observ nimic în jur
gerul, mângâierile sau plecăciunile,
focul ce arde în mijlocul drumului,
pregătit pentru a prăji inimi –
un soare în miniatură
gata să te fixeze,
să te înghită –
у солнца две руки.
Nu-mi pot consola privirea
și nici viitorul ce se varsă în valuri,
în lovituri de copite.
Merg prin tot orașul cu inima
înfășurată-n cârpe
ca pe ceva de ce ți-e rușine.
***
Când a fost ultima dată când ți-ai lăsat degetele atinse?
O materie care nu te reprezintă
vrea să intre în contact cu tine
(și ține neapărat să facă asta).
Mâna mea pe capul tău, ca o binecuvântare,
scurgere de timbre, de degete care ard
ca mici torțe.
Întoarce capul la stânga,
vei observa fenomenul mai bine.
Să știi că filmul pe care urmează să-l vezi
nu a suferit nicio modificare,
să știi că mersul lucrurilor e exact
cum îți imaginai când erai în clasa a 3-a
și cerul e o burtă caldă și încăpătoare.
Acum întoarce capul la dreapta
pentru a ști că nu ești obligat să urmărești
tâmpenia asta,
iar când degetele mele vor fi ars până la sfârșit
să-ți ridici chipul
și să te rogi ca tot ce-ai auzit până acum
să nu fie adevărat.
***
Mi-am gonit instinctele căci
îmi era prea silă de ele,
aveam umerii obosiți
de la atâta presiune.
Formele care au curajul
să îndepărteze ochii și locul craniului,
locul în care scârțâie singurătatea
l-am acoperit cu pământ,
am ticsit țărâna umedă
până mi-au dat lacrimile.
Am dat perdelele la o parte,
lumina s-a amplificat în cap.
Mi-am stors sudoarea din oase
și-am pus-o pe rănile vechi.
Am schimbat amărăciunea pe-o lanternă.
____________________________
Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.