fotografii de Alexandru Măciucă

PUBLICAT PE 14 MAI 2021

Noncanon - Vasian Prode

În cele două poeme ale sale, Vasian Prode cartografiază cu minuțiozitate zone marginale ale unui univers mizerabilist, deși uneori cade în clișee specifice unei astfel de formule poetice. Primul poem, „am pierdut toate autobuzele”, are încă o dimensiune: nostalgia pentru un spațiu confortabil și viciat, asemănător cu un paradis pierdut, doar că cel al lui Vasian Prode este unul mundan, personal și imperfect. Aglomerarea de mici obiecte, gesturi și întâmplări cotidiene, infime la prima vedere, formează un angrenaj năucitor care blochează într-o stare de stagnare sinele hipersensibil și anxios. – George Mihalache

 

Despre el, Vasian Prode ne-a spus: Sunt elev în clasa a XI-a la liceul Constantin Noica din Sibiu și am 19 ani. Îmi place filosofia și literatura contemporană. Nu vreau să trimit poze cu mine. 

am pierdut toate autobuzele

 

ca să înțelegi aici la mine ploua zdravăn

era ziua în care eram irascibili dacă nu ne vedeam

la tine, la mine sau pe stradă, dar nu asta mă oprea cu adevărat

știam că în zona ta încă nu plouă. inoportun

moment, pământul se oprise din orice rotație.

 

lacom, vreau mai mult din timpul în care putem

preveni mângâieri musculare, asculta muzica rave

din ‘90 când era la alt nivel – nu comercializată –

când câinele tău nu mai e gelos, curtea nu mai e proporționată

și putem sta cu toții ca într-o utopie pudică și nu vreau să ți-o spun,

dar am pierdut toate autobuzele din dimineața asta.

 

inima îmi va fi un radiator stricat, iar palma va fi roșie

după ce voi plesni ușile care nu așteaptă benevole

nici măcar adevăratele brize de oxigen.

nu am să-ți spun astea acum când ușile au fost definitiv închise,

îți voi povesti despre cearșaful cu imprimeu

de tigru de care m-am împiedicat la plecare,

 

mingiuca fratelui meu care stătea chiar la intrarea în baie,

vecinul și vechiul lui dulap cât holul care-mi zicea printre

picăturile de transpirație ¡stai puțin!

despre reclamele de pe YouTube și cum să

scapi de ele fără nervi electrici, fără

grabă către stația de vis-a-vis.

 

banii m-au teleghidat ca pe un astronaut

fără să-mi dau seama că sunt falși, că fiecare

acțiune e o pierdere, un zid al Mexicului terminat

care stă între mine și tine, între autobuz & răbdarea ta

acoperită de chili după ce m-ai bârfit

cu cea mai apropiată prietenă

 

spun aici ca să înțelegi brațele-mi sunt mai grele

decât ganterele din tinerețea tatălui tău, pleoapele-mi 

alunecă pe săniușul ochilor mei cu aceeași forță

a bolovanului lui Sisif. îți spun, degeaba le tragi

ca pe jaluzele într-o dimineață promițătoare

 

 

am întârziat și nu mă mai pot scoate cu nimic

nici măcar cu respiratul greoi prin mască

nici măcar metaforând asupra ei. covorul din jysk e singurul

care masează tălpile și parca te-ar implora

ca nu cumva să încerci să pleci, meteorologii ne avertizează -

de vineri seară va fi polei, lapoviță, ninsoare în toată țara

și nu putem face nimic pentru a atenua următoarele căzături.

ceea ce poți vedea doar tu

 

unele lucruri depind de alte lucruri ce pot fi mânuite

chiar și atunci când unghiile-ți sunt roase până la creier 

depinde de fața lui schopenhauer de pe birou

când perdelele-s despărțite si soarele rămâne reticent

depinde de vecinul de la 10 care aruncă pe balcon

bucăți scrijelite dintr-un dulap depinde

uneori de frica de întuneric care pândește întotdeauna

de la spate ca un străin într-un autobuz noaptea târziu

frica să nu te trezești halucinând

dar asta poate se întâmplă deja

paranoia că alteori e doar în capul tău

care reamintește morbid vorbele cotidiene

despre cum să te adresezi romantic

despre cum îi poți spune schatz –

astăzi am citit pentru militarii ăia fanatici păunescu

și le-am spus că n-am nevoie de pianul lor

am nevoie de tobe doar nu vorbesc

și pe gură îmi iasă flori patriotice –

despre reclamele de la TV

despre moartea ta dată la știrile cele mai neimportante

despre oglinzile stradale în care se admiră toți trecătorii și nimeni

absolut nimeni nu poate vedea ceea ce vad eu

după ce îmi aranjez freza după ce duc gunoiul

la container și plonjez deodată cu el înăuntru

după ce vomit în wc sau în chiuvetă la un party mizerabil

după ce realizez că parul mi-e cleios și trebuie să mă spăl

dacă vreau să ies în oraș printre oglinzi printre reporterii știrilor

locale printre curelele pocnitoare din sub arini

unde onaniștii s-au înmulțit drastic

din haberman unde alcoolul german era candva ieftin

din piața mică unde ne adunăm ca burghezii și

nu mai știm că socotelile făcute ieri nu coincid

cu întâmplările de azi cu întâmplările monotone devenite

speciale la o gogoașă glazurată

la o bârfă cinstită pe cetății când toți te privesc

de parcă n-ar fi doar niște trecători de parcă ar putea vedea

ceea ce doar ție îți mișcă firele de pe spate

fără să analizezi fără să ai activat 

un instinct afectuos asupra lor cum

doar ceea ce tu poți vedea n-are pentru tine.

noroc că pereții nu te înghesuie

și în fiecare noapte poți adormi fără valeriana

doar gândind că sufletul lui mușina e de gelatină

iar inima ta încă are nevoie de un bliț activat

dacă vrei să observi bătăile trepidante.

____________________________

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.