fotografii de Alexandru Măciucă
PUBLICAT PE 14 MAI 2021
Noncanon - Vasian Prode
În cele două poeme ale sale, Vasian Prode cartografiază cu minuțiozitate zone marginale ale unui univers mizerabilist, deși uneori cade în clișee specifice unei astfel de formule poetice. Primul poem, „am pierdut toate autobuzele”, are încă o dimensiune: nostalgia pentru un spațiu confortabil și viciat, asemănător cu un paradis pierdut, doar că cel al lui Vasian Prode este unul mundan, personal și imperfect. Aglomerarea de mici obiecte, gesturi și întâmplări cotidiene, infime la prima vedere, formează un angrenaj năucitor care blochează într-o stare de stagnare sinele hipersensibil și anxios. – George Mihalache
Despre el, Vasian Prode ne-a spus: Sunt elev în clasa a XI-a la liceul Constantin Noica din Sibiu și am 19 ani. Îmi place filosofia și literatura contemporană. Nu vreau să trimit poze cu mine.
am pierdut toate autobuzele
ca să înțelegi aici la mine ploua zdravăn
era ziua în care eram irascibili dacă nu ne vedeam
la tine, la mine sau pe stradă, dar nu asta mă oprea cu adevărat
știam că în zona ta încă nu plouă. inoportun
moment, pământul se oprise din orice rotație.
lacom, vreau mai mult din timpul în care putem
preveni mângâieri musculare, asculta muzica rave
din ‘90 când era la alt nivel – nu comercializată –
când câinele tău nu mai e gelos, curtea nu mai e proporționată
și putem sta cu toții ca într-o utopie pudică și nu vreau să ți-o spun,
dar am pierdut toate autobuzele din dimineața asta.
inima îmi va fi un radiator stricat, iar palma va fi roșie
după ce voi plesni ușile care nu așteaptă benevole
nici măcar adevăratele brize de oxigen.
nu am să-ți spun astea acum când ușile au fost definitiv închise,
îți voi povesti despre cearșaful cu imprimeu
de tigru de care m-am împiedicat la plecare,
mingiuca fratelui meu care stătea chiar la intrarea în baie,
vecinul și vechiul lui dulap cât holul care-mi zicea printre
picăturile de transpirație ¡stai puțin!
despre reclamele de pe YouTube și cum să
scapi de ele fără nervi electrici, fără
grabă către stația de vis-a-vis.
banii m-au teleghidat ca pe un astronaut
fără să-mi dau seama că sunt falși, că fiecare
acțiune e o pierdere, un zid al Mexicului terminat
care stă între mine și tine, între autobuz & răbdarea ta
acoperită de chili după ce m-ai bârfit
cu cea mai apropiată prietenă
spun aici ca să înțelegi brațele-mi sunt mai grele
decât ganterele din tinerețea tatălui tău, pleoapele-mi
alunecă pe săniușul ochilor mei cu aceeași forță
a bolovanului lui Sisif. îți spun, degeaba le tragi
ca pe jaluzele într-o dimineață promițătoare
am întârziat și nu mă mai pot scoate cu nimic
nici măcar cu respiratul greoi prin mască
nici măcar metaforând asupra ei. covorul din jysk e singurul
care masează tălpile și parca te-ar implora
ca nu cumva să încerci să pleci, meteorologii ne avertizează -
de vineri seară va fi polei, lapoviță, ninsoare în toată țara
și nu putem face nimic pentru a atenua următoarele căzături.
ceea ce poți vedea doar tu
unele lucruri depind de alte lucruri ce pot fi mânuite
chiar și atunci când unghiile-ți sunt roase până la creier
depinde de fața lui schopenhauer de pe birou
când perdelele-s despărțite si soarele rămâne reticent
depinde de vecinul de la 10 care aruncă pe balcon
bucăți scrijelite dintr-un dulap depinde
uneori de frica de întuneric care pândește întotdeauna
de la spate ca un străin într-un autobuz noaptea târziu
frica să nu te trezești halucinând
dar asta poate se întâmplă deja
paranoia că alteori e doar în capul tău
care reamintește morbid vorbele cotidiene
despre cum să te adresezi romantic
despre cum îi poți spune schatz –
astăzi am citit pentru militarii ăia fanatici păunescu
și le-am spus că n-am nevoie de pianul lor
am nevoie de tobe doar nu vorbesc
și pe gură îmi iasă flori patriotice –
despre reclamele de la TV
despre moartea ta dată la știrile cele mai neimportante
despre oglinzile stradale în care se admiră toți trecătorii și nimeni
absolut nimeni nu poate vedea ceea ce vad eu
după ce îmi aranjez freza după ce duc gunoiul
la container și plonjez deodată cu el înăuntru
după ce vomit în wc sau în chiuvetă la un party mizerabil
după ce realizez că parul mi-e cleios și trebuie să mă spăl
dacă vreau să ies în oraș printre oglinzi printre reporterii știrilor
locale printre curelele pocnitoare din sub arini
unde onaniștii s-au înmulțit drastic
din haberman unde alcoolul german era candva ieftin
din piața mică unde ne adunăm ca burghezii și
nu mai știm că socotelile făcute ieri nu coincid
cu întâmplările de azi cu întâmplările monotone devenite
speciale la o gogoașă glazurată
la o bârfă cinstită pe cetății când toți te privesc
de parcă n-ar fi doar niște trecători de parcă ar putea vedea
ceea ce doar ție îți mișcă firele de pe spate
fără să analizezi fără să ai activat
un instinct afectuos asupra lor cum
doar ceea ce tu poți vedea n-are pentru tine.
noroc că pereții nu te înghesuie
și în fiecare noapte poți adormi fără valeriana
doar gândind că sufletul lui mușina e de gelatină
iar inima ta încă are nevoie de un bliț activat
dacă vrei să observi bătăile trepidante.
____________________________
Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.