top of page

Ilustrație de Daniela Banciu

Noncanon e începutul. Și începutul e cel mai greu.

 

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. În fiecare zi de vineri vom publica textele care ne-au plăcut cel mai mult. Indiferent dacă textul tău va fi publicat sau nu, vei primi feedback din partea noastră: ce ne-a plăcut și la ce credem că ar mai trebui să lucrezi. Ne poți trimite texte ori de câte ori dorești. Iar dacă nu vei fi publicat din prima, nu te descuraja, suntem aici să învățăm.

 

Limita maximă este de 1 000 de cuvinte. Ne poți trimite câte texte vrei, dar împreună să nu depășească numărul maxim de cuvinte.

Adresa de mail la care așteptăm textele voastre: texte.noncanon@gmail.com

 

Alături de texte, în corpusul mailului pe care ni-l trimiți, te rugăm să ne specifici numele tău (sau pseudonimul), să ne atașezi o poză cu tine și o scurtă descriere (ce vârstă ai, cu ce te ocupi, ce te pasionează și orice ai vrea să mai știm despre tine).

 

Textele trimise trebuie să aibă diacritice.

 

Câteva sugestii:

 

-citește clasicii, dar nu uita de scriitorii contemporani. E important să vezi cum se scrie acum.

-încearcă să eviți sentimentalismele și clișeele. Cu toții ne pierdem în pădurea ochilor ei/lui verzi, dar dacă îi scrii așa e foarte posibil să îți dea seen. Noi o să îți dăm, totuși, feedback.

-recitește ce ai scris și nu îți fie teamă să tai cuvinte, expresii, fraze inutile. Dacă se poate fără ele și nu îți afectează textul cu nimic, înseamnă că e mai bine fără ele.

-adjectivele și adverbele, de multe ori, pot să lipsească.

-scrie despre ce te interesează și în felul care crezi că te reprezintă. Cu antrenament o să îți găsești stilul. În final, e important să te bucuri că scrii.

Așteptăm textele voastre! 

bottom of page