Noncanon - Larisa Irimeaș

integrarea noastră

lasă vlăstarele să creeze ruptura pe care o cauți cu atâta înflăcărare

    prin mărirea fontului, a congestiilor, a dualității

cunoscută de cârceii de dinainte să poți mesteca 

            cu gura închisă,

            vreo urmă de empatie în toată carcasa ta meschină.

mă tăvălesc în preconcepții destinate altora

neadaptată complet schimbărilor climatice

                                                                    voalată, impersonală, fixistă

                                                                    prin râvnă și neascultare

                                                                    ne închidem tot mai mult

                                                                    ( mie, îmi, mi-, pe mine mă)

                                                                    doare cel mai tare.

  Diferențe

 Discrepanțe

  Decepții

rămân neatinsă în toată mulțimea unui alt prospect

                                                                                 în podul palmei

                                                                                 îl țintesc cu multă empatie, ceai cald, miros de lămâie.

                                                                                 dai cu piciorul și te simți ca acasă

                                                                                 la secția de maternitate

                                                                                 colț cu boli infecțioase

firicele dense se scurg de pe mânuși

                                                          în prima mea zi cu fluturi în stomac/ viermi intestinali

                                                          în primii ani de neacceptare

                                                          urmează adevărul rostit tot de un copil înalt

                                                          urmează integrarea pe care o așteaptă

                                                                                                                       toți.

stagiunea finală

izbucnesc cu accesele tot mai grave de nemulțumiri la purtător

traversez strada, mă uit de minim două ori

stânga-dreapta                   

să nu mor tot ca o provincială.

îmi implodează tot refluxul de informații acumulate

în procesul de existență rariefată, exclusă, nevorbită

eu nu te nimeresc niciodată.

Întârzierile tale să îmi ghideze gradual pașii pe jos

în răsuflarea gâfâită

deasupra unui trafic contrar normelor

toți ne retragem pierduți pe lângă obiceiuri socotite cu gravitate,

întrerupte doar de o siguranță a schimbării

în ceea ce văd, aud

ești tu domnul principal 

cu iz de figură comică sau mare domnitor.

râd pe înfundate doar în capul meu 

unde se deduc ideile tale mult prea parșive

pe care le scot din context.

te azvârlesc cât colo, te reduc la o simplă literă

prin care îmi ard obrazul cu noile guri

ce îți rostesc languros numele complet, adresa, numărul de telefon,

unde, ce și cum dregi tu

planul măreț

să ne pui pe hartă în gesturi cartonate

profund izbăvite de trecerile tale

în extrovertire, pervertire, creștere atemporală.

într-o scurtă biografie răsari tu cu vechile deschideri largi,

lungindu-ți ambii umeri mă cuprinzi, îmi îndrepți spatele

cu gesturi părintești îmi mângâi firele

ieșite din matcă.

mă timorez, fug înăuntru și îmi iau apărarea doar când tu mă condamni

cum schimbi banca și îmi eviți privirea acuzatoare pe holuri

mă îngustezi, mă pui la zid, mă duci destul de departe

când rânjești sinistru jumătate din istoria produsă de cinci cuvinte

se strecoară sub mici rostogoluri

unu-doi-trei

mult prea mult, din nou.

îți rostești poezia cu pauze lungi, cu ochii fugind printre litere

îmi rup la rând miezul palmelor, smulg sprâncenele

din rădăcină.

mă urâțesc ca o constantă reamintire

(a celor cinci-cinci-cinci cuvinte)

în sforțările tăcerii te cuprinde vidul ce curge prin ai mei ochi

te fixez în haos, în mijloace de a te descrie

continui să citești, îți muți ochii, te ridici puțin, mâna tremură,

literele defilează pe hârtia asudată de transpirație, apeși tot mai puternic

liftul din care ai ieșit pregătit să urci la 5.

continuă să citești: molatic, șubred, apatic.

un disc veninos urcă treptele. 

un ultim tremurat, o crăpătură pătrunde în orgoliul

unui copil rahitic.

te freci la ochi instinctiv și dispare

regele se închină

scalpând jumătate din publicul mut.

amor vincit (nada)

ne îndreptăm luminos

furia se pierde, liniile se despică

părul se pierde în perie

nu se mai poate vărsa în cadă

cheltuieliile noastre se finalizează

                                                       sub marmură ne ducem împreună

șiroaie, șiroaie

nu ne despărțim nici când plătim.

delicatețea din noaptea de octombrie

liniștea și durerea părăsindu-ți corpul

respir în plus

mânânc oxigen în plus

(îți păstrez și ție)

cum nu te-am putut strânge

pătrunzător, violent, brusc:

corp inert cu buze vineții

noaptea sper să mă ajuți să îmi mut mobila

în secret.

o viespe pe care o păstrez

în memoria ta.

trupul ți-l țin închis

pe când te-am zidit

sper să pot alerga

sper să pot fuma

sper să nu uit

tot sper să nu îmi mai duc zilele

ca pe o povară

când e gata te mai zbați puțin

nu te pot lăsa

nu acum

te sun

te sun

te sun

mâinile lor mă trag

nu accept nimic din ce nu pot controla

să izbesc și eu

să crape inima-n mine

să ne reunim.

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.