
Campanie de strângere de fonduri pentru spectacolul de teatru laborator
"Nana nu caută sensul"
În februarie făceam casting pentru un laborator de cercetare teatrală pe baza textelor poetului Cristian Popescu. De atunci lucrăm aproape în fiecare zi, în camera noastră de repetiții de pe Olari 9.
Este un laborator intensiv, care ne provoacă mereu și am ajuns până acum să descoperim lucruri nebănuite despre teatru, despre noi, dar și despre poeziile lui Popescu.
La începutul lui iulie vom fi gata să vă invităm la spectacol. Pentru asta, vom avea nevoie puțin și de ajutorul vostru, în orice formă va fi.
În timpul acesta încercăm să menținem vii și paginile de social media, să scriem articole despre domeniile la care ne pricepem, să aducem în fiecare marți interviurile cu teatre independente din toată țara la ȘtafetaIndependent.2020, să selectăm cele mai bune texte primite de la voi să le publicăm pe site-ul nostru, la secțiunea Noncanon, să ne ocupăm și de restul proiectelor pe care le avem (o să vi le prezentăm cât de curând pe paginile noastre).
Am hotărât, de acum, să lucrăm cu porțile deschise. Ne vom transforma curtea într-un loc primitor pentru voi, în care să puteți veni oricând să beți o bere sub smochinul nostru, să ne cunoașteți, să vă vedeți cu prietenii într-un loc mai retras sau să veniți pur și simplu să lucrați în liniște și natură. Am început să construim o scenă mobilă, iar în unele seri vom juca în curte spectacolul pe care îl pregătim. În serile mai friguroase, mutăm scena în interior și vă așteptăm cu vin sau ceai. Vă mai pregătim și seri de poezie, târguri, concerte și alte evenimente.
Ca să pregătim scena, curtea și tot ce avem nevoie pentru spectacol, am avea nevoie de aproximativ 15.000 lei. De când am înființat asociația Șangri-La Artistic Ground, toți membrii ei am lucrat voluntar, din pură pasiune și credință că lucrurile pot fi făcute așa cum ne place nouă și necesar să fie. Teatrul în regim de laborator e mai puțin abordar fiindcă necesită un proces de creație mult mai îndelungat și anevoios, dar credem că și în teatru, ca în orice domeniu, este necesar să mergem și pe căi mai puțin umblate pentru a menține domeniul viu și în continuă dezvoltare.
Realitatea este că, dacă vrem să deschidem spațiul nostru și să avem premiera cât de curând se poate, avem nevoie de sprijinul vostru. Orice donație mică poate contribui la formarea unei comunități așa cum ne-o dorim.

Poză de la construirea scenei
Donațiile se pot face:
-în contul RO74BTRLRONCRT0566867101, Nume beneficiar ASOCIATIA SANGRI-LA ARTISTIC GROUND
-pe Revolut: +40728055060
( pay.revolut.com/profile/sangrila )
Dacă nu ne poți ajuta cu o donație, dar vrei să ne cunoști și să afli mai multe despre ce facem noi, te așteptăm să ne suni, să ne scrii, sau să treci pe la noi.
Toți donatorii noștri vor primi câte un certificat electronic de Prieten Șangri-La, pe care îl vor putea folosi în loc de invitație la unul dintre spectacolele și evenimentele noastre.
Cum am lucrat până acum
În primele zile fiecare actor a primit opera completă a poetului Cristian Popescu, a citit-o și a asimilat-o. Au urmat două luni de teatru nonverbal, de improvizații pe mișcare și pe limbaj nearticulat, pentru exersarea gândirii abstracte și gândirii cu tot corpul.
Ulterior, am revenit la poezii, pe care în tot timpul cât nu am lucrat pe ele, le-am citit și recitit, lăsându-le astfel să acționeze în noi și să se răsfrângă în imaginarul nostru. Am extras din texte imagini, cuvinte, personaje, stări, culori și am început să facem improvizații verbale pe diverse teme, până când am ajuns să avem un text de teatru integral și coerent, născut în timpul repetițiilor.
Apoi am început să lucrăm pe acest text, să îl reconstruim, să îi adăugăm straturi de semnificație, să îl adăugăm în contextul social actual și, cel mai important, să îi dăm viață.

Poză de la construirea scenei
Synopsis
Cristian Popescu, un tânăr poet, care toată viața a stat în casă, înconjurat doar de ideile sale și de mormane de hârtii, aflat în criză existențială, se hotărăște să meargă descopere viața. În primul tramvai în care urcă, o întâlnește pe fata visurilor sale. Doar că ea se va face nevăzută la următoarea stație. Cristian va umbla prin tot Bucureștiul și prin toată istoria umanității ca să își regăsească dragostea, va intra în filmul unei fete care e filmată tot timpul, se va întâlni cu mireasa lui Dumnezeu, cu o actriță care se mănâncă pe sine pentru inspirație, cu un copil dintr-o piață de copii cărora le cresc lalele din nas, cu o poetă de cimitir, va trebui să ghicească ghicitoarea unei barmanițe pentru a merge mai departe, i se va citi în liniile din palmă, va afla povestea Nanei, și încă multe altele până când soarele va apune, același soare care într-o altă dimensiune abia urmează să răsară, blând și luminos.

Poză de la repetițiile spectacolului ”Nana nu caută sensul”
Membrii Echipei
Alina Pietrareanu are 24 de ani, și-a dat licența în actorie la UNATC și masteratul de Studii Literare la Universitatea din București. În prezent se ocupă de asociația Șangri-La Artistic Ground și semnează regia spectacolului.
Ruxandra Marinescu are 25 de ani, a absolvit UNATC, secția actorie și în prezent este masterandă la CESI (Societate, Multimedia, Spectacol) în cadrul Universității din Bucureşti. Este unul dintre membrii fondatori ai Șangri-La Artistic Ground. Este actriță în spectacol.
Ștefan Bogdan Liță are 25 de ani, a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai, secția actorie. Este actor în spectacol.
Anamaria Feraru are 25 de ani, este actriță și cofondatoarea a asociației Șangri-La Artistic Ground. A absolvit UNATC, secția actorie. În prezent activează în teatrul independent și social. Este actriță în spectacol.
Daniela Banciu are 23 de ani, este scenografă și membră a Asociatiei Șangri-La Artistic Ground. În 2016 a dobandit atestatul în pictura de șevalet. A absolvit Facultatea de Teatru în anul 2019 , secția Scenografie, în cadrul UNATC. Ea semnează scenografia spectacolului.
Lia Marin are 26 de ani, a absolvit facultatea de actorie la UNATC. În prezent este coregrafă, actriță, profesor certificat de yoga și masterandă la East15 Acting School, în Londra. Ea semnează coregrafia spectacolului.