PUBLICAT PE 27 IANUARIE 2022
Fotografii de Alexandru Măciucă
Noncanon - Diana Maria-Talida
Poemele Dianei Maria-Talida sunt despre despărțire, orbire, distanță și toxicitate. Uneori versurile ei pot părea puțin sentimentaliste, dar, un lucru promițător, ea le alternează cu cinismul și luciditatea privirii retrospective. - George Mihalache
Numele meu complet este Diana Maria - Talida Izdrăilă, însă mă introduc din ce în ce mai des ca Talida. Am aproape 21 de ani și sunt studentă în anul al II la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Îmi place să scriu, trec printr-un proces de redescoperire a sinelui în prezent și cred că merită să fie trecut pe hârtie. Asta e ceea ce se întâmplă în prezent cu mine.
poate că n-am fost niciodată un întreg adevărat
Mi-a acoperit cineva privirea,
într-un timp.
ori
dacă-aș putea,
aș spune chiar că mi-am acoperit singură
ochii cu ambele mâini.
Văd doar printre degete firișoare
de lumină. Și cam atât, cred.
știi, de fapt,
n-ai fost niciodată parte din mine,
nici măcar nu te-ai potrivit cu șablonul
de pe corpul meu.
te-ai chinuit să îți faci loc
înăuntru, deși
colțurile tale deranjau
modelul.
n-ai fost niciodată
între coastele mele,
îmbrățișat;
dar când ai ieșit de acolo cu forța,
le-ai rupt aproape pe toate;
se postaseră în jurul tău
ca să te protejeze.
nici în minte nu mi-ai stat,
printre dansurile gândurilor mele,
printre coșmaruri,
și vise;
cu toate astea,
ești protagonist în fiecare dintre ele.
Știi,
tu,
tu-mi stai pe trahee,
îmi blochezi aerul
și îmi furi cuvintele.
Te urci pe gâtul meu,
Te-așezi pe limba mea
Rămâi acolo;
o bacterie de care trebuie să scap,
îmi zic mie însămi. Cu teamă
și curiozitate.
Nu vrei, mai bine
Să te așezi lângă mine?
Înconjurat de bucățile de frază
din gura mea,
mai bine spui ceva ce-aș spune eu
pentru că deja știi.
Oricum te-aș scuti
de formulări pline de sens,
de hipersensibilitate
pentru că nu ai de unde să știi
ce lipsește de lângă mine.
Ești doar o formă care n-a trecut încă
Și întâmplător,
te-ai potrivit în puzzle-ul meu.
am încuiat uşa / am rămas acolo
văd imaginea și acum,
numai că nu mai am
ochii deschiși;
se ascunde în spatele irisului meu
o zgârietură umedă
care colectează în mod continuu
și plânge.
Hai să ne mai întâlnim încă o dată
În bucătărie,
În livingul-dormitor,
și să ne mințim.
Am fost doi și
dacă aș putea
aș derula acest film,
doar ca să analizăm mai bine
aspectul minciunii nevinovate
și dure
de care ne-am făcut că
nu știm nimic.
În spatele irisului meu
Mai e și o imagine cu
O bibliotecă
săracă de altfel,
care mi s-a tatuat singură pe retină,
îmi amintesc de Kafka America,
Atwood,
Whitman,
și mai ales de liniștea aia
pe care nu înțelegeam de ce
nu o pot poseda.
Geam deschis și
aer de aprilie timpuriu,
gălăgie de capitală și
zumzet de păsări amorțite care-și
târăsc ghearele și ciocurile
pe pervazul ferestrei tale.
Siluete în pat,
somn liniștit,
priviri semi-adormite,
murmur pierdut în atingeri
mai puțin cuminți.
De data asta nu simt că m-aș învinovăți.
La un moment dat,
Nici când credeam că o știm prea bine,
am ieșit pe ușă,
și nu m-am mai întors;
dar cumva,
am rămas acolo.
you know me too well
Mă înnebunea gândul ăsta,
era un safe heaven după care tânjeam
ca un copil privat de libertatea de
a se juca.
„Mă cunoști prea bine,”
și îmi dai fiori,
pentru că eu nu știu ce o să fac
dacă îmi spui asta,
însă tu,
tu știi.
Faptul că sunt indecisă nu mă duce prea departe
sau mă duce departe cât să nu mai înțeleg în ce mă bag.
te-am căutat astăzi, nu pentru că
mi-ai fi cerut,
ci pentru că am văzut pe fața ta cum ți-au scăpărat ochii
la o altă intensitate decât cea pe care o cunoșteam eu.
De câte ori n-am fost în siguranță
m-am refugiat în brațele tale
(te agățai până și tu de ele,
găsindu-ți echilibrul,
dar ce spun aici,
tu-ți pierdeai echilibrul, iar eu te tot căutam ca să mă agăț de
singurele lucruri ce-ți aparțineau,
care-mi dădeau certitudine,)
Atingeri și atinge-mă,
nu e ca și cum o să fac ce mă taie capul de fapt,
știu că sunt în stare să fac multe
(prostii)
“you know me too well”
fiecare poveste de dragoste
se termină cu o tragedie;
chiar dacă ne țineam unul pe celălalt,
nu aveam cu adevărat nevoie de asta.
Am tot ascultat melodia aia,
înfiorându-mă;
vibrația din stern și felul în care
mă gâdilă pe gât a plâns,
nu mai e cazul, nu se mai repetă,
dar, în mod conștient,
aș vrea să fiu din nou acolo.
azi, maine şi ieri
și dacă tot urăști,
urăște până la capăt,
cu aceeași înverșunare
în toate clipele,
rămâi acolo,
în punctul ăla care
te scoate din minți.
sunt un semn ce pâlpâie
pe o linie continuă
despre care nu voi ști nimic;
ești într-un capăt,
apoi într-un alt capăt
și până acum am încercat să te prind.
____________________________
Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.