PUBLICAT PE 27 IANUARIE 2022

Fotografii de Alexandru Măciucă

Noncanon - Diana Maria-Talida

Poemele Dianei Maria-Talida sunt despre despărțire, orbire, distanță și toxicitate. Uneori versurile ei pot părea puțin sentimentaliste, dar, un lucru promițător, ea le alternează cu cinismul și luciditatea privirii retrospective.  - George Mihalache

Poză.jpg

Numele meu complet este Diana Maria - Talida Izdrăilă, însă mă introduc din ce în ce mai des ca Talida. Am aproape 21 de ani și sunt studentă în anul al II la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Îmi place să scriu, trec printr-un proces de redescoperire a sinelui în prezent și cred că merită să fie trecut pe hârtie. Asta e ceea ce se întâmplă în prezent cu mine.

poate că n-am fost niciodată un întreg adevărat

 

Mi-a acoperit cineva privirea,

într-un timp.

ori

dacă-aș putea,

aș spune chiar că mi-am acoperit singură

ochii cu ambele mâini.

Văd doar printre degete firișoare

de lumină. Și cam atât, cred.

 

știi, de fapt,

n-ai fost niciodată parte din mine,

nici măcar nu te-ai potrivit cu șablonul

de pe corpul meu.

 

te-ai chinuit să îți faci loc

înăuntru, deși

colțurile tale deranjau

modelul.

 

n-ai fost niciodată

între coastele mele,

îmbrățișat;

dar când ai ieșit de acolo cu forța,

le-ai rupt aproape pe toate;

se postaseră în jurul tău

ca să te protejeze.

 

nici în minte nu mi-ai stat,

printre dansurile gândurilor mele,

printre coșmaruri,

și vise;

cu toate astea,

ești protagonist în fiecare dintre ele.

 

Știi,

tu,

tu-mi stai pe trahee,

îmi blochezi aerul

și îmi furi cuvintele.

 

Te urci pe gâtul meu,

Te-așezi pe limba mea

Rămâi acolo;

o bacterie de care trebuie să scap,

îmi zic mie însămi. Cu teamă

și curiozitate.

 

Nu vrei, mai bine

Să te așezi lângă mine?

Înconjurat de bucățile de frază

din gura mea,

mai bine spui ceva ce-aș spune eu

pentru că deja știi.

 

Oricum te-aș scuti

de formulări pline de sens,

de hipersensibilitate

pentru că nu ai de unde să știi

ce lipsește de lângă mine.

 

Ești doar o formă care n-a trecut încă

Și întâmplător,

te-ai potrivit în puzzle-ul meu.

 

 

 

am încuiat uşa / am rămas acolo

 

văd imaginea și acum,

numai că nu mai am

ochii deschiși;

se ascunde în spatele irisului meu

o zgârietură umedă

care colectează în mod continuu

și plânge.

 

Hai să ne mai întâlnim încă o dată

În bucătărie,

În livingul-dormitor,

și să ne mințim.

Am fost doi și

dacă aș putea

aș derula acest film,

doar ca să analizăm mai bine

aspectul minciunii nevinovate

și dure

de care ne-am făcut că

nu știm nimic.

 

În spatele irisului meu

Mai e și o imagine cu

O bibliotecă

săracă de altfel,

care mi s-a tatuat singură pe retină,

îmi amintesc de Kafka America,

Atwood,

Whitman,

și mai ales de liniștea aia

pe care nu înțelegeam de ce

nu o pot poseda.

 

Geam deschis și

aer de aprilie timpuriu,

gălăgie de capitală și

zumzet de păsări amorțite care-și

târăsc ghearele și ciocurile

pe pervazul ferestrei tale.

 

Siluete în pat,

somn liniștit,

priviri semi-adormite,

murmur pierdut în atingeri

mai puțin cuminți.

 

De data asta nu simt că m-aș învinovăți.

La un moment dat,

Nici când credeam că o știm prea bine,

am ieșit pe ușă,

și nu m-am mai întors;

 

dar cumva,

am rămas acolo.

you know me too well

 

Mă înnebunea gândul ăsta,

era un safe heaven după care tânjeam

ca un copil privat de libertatea de

a se juca.

 

„Mă cunoști prea bine,”

și îmi dai fiori,

pentru că eu nu știu ce o să fac

dacă îmi spui asta,

însă tu,

tu știi.

 

Faptul că sunt indecisă nu mă duce prea departe

sau mă duce departe cât  să nu mai înțeleg în ce mă bag.

te-am căutat astăzi, nu pentru că

mi-ai fi cerut,

ci pentru că am văzut pe fața ta cum ți-au scăpărat ochii

la o altă intensitate decât cea pe care o cunoșteam eu.

 

De câte ori n-am fost în siguranță

m-am refugiat în brațele tale

(te agățai până și tu de ele,

găsindu-ți echilibrul,

dar ce spun aici,

tu-ți pierdeai echilibrul, iar eu te tot căutam ca să mă agăț de

singurele lucruri ce-ți aparțineau,

care-mi dădeau certitudine,)

 

Atingeri și atinge-mă,

nu e ca și cum o să fac ce mă taie capul de fapt,

știu că sunt în stare să fac multe

(prostii)

 

“you know me too well”

fiecare poveste de dragoste

se termină cu o tragedie;

chiar dacă ne țineam unul pe celălalt,

nu aveam cu adevărat nevoie de asta.

 

Am tot ascultat melodia aia,

înfiorându-mă;

vibrația din stern și felul în care

mă gâdilă pe gât a plâns,

nu mai e cazul, nu se mai repetă,

dar, în mod conștient,

aș vrea să fiu din nou acolo.

 

azi, maine şi ieri

 

și dacă tot urăști,

urăște până la capăt,

cu aceeași înverșunare

în toate clipele,

rămâi acolo,

în punctul ăla care

te scoate din minți.

 

sunt un semn ce pâlpâie

pe o linie continuă

despre care nu voi ști nimic;

ești într-un capăt,

apoi într-un alt capăt

și până acum am încercat să te prind.
 

____________________________

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.