Pictură de Ryan Mrozowski

PUBLICAT PE 27 octombrie 2021

Coloniști, sex, paste și tot ce n-am învățat la școală

George Ciucă

            După felul în care evoluează societatea, genul de informații pe care le primim din spațiul public, atitudinea oamenilor față de subiecte gen pandemie, vaccin, politică și altele de genul ăsta, putem trage concluzia că în România există o problemă cu educația. 

           Asta se poate vedea și prin interpretarea de date - Ministerul Educației a fost condus în ultimii 30 de ani de 23 de miniștrii, plus vreo 5-6 interimari, fiecare dintre ei mai mult sau mai puțin legat de domeniul acesta (avem de la filozofi și profesori universitari până la ingineri electroniști și politicieni de carieră) - și din sentimentul de la firul ierbii.

 Eu sunt profesor de 4 ani și, pentru că ai mei sunt și ei profesori, practic, am crescut în școală. Asta înseamnă că în fiecare an de când aveam 3 mă pregătesc la început de septembrie să înceapă școala. Iar în fiecare an sunt cam aceleași probleme: școlile nu sunt pregătite, manualele nu mai sunt bune, programa s-a schimbat surprinzător și fără niciun sens, structura anului școlar nu mai e cea de anul trecut, e cea de acum doi ani și așa mai departe. Pe lângă toate aceste probleme de organizare și lipsa acută de resurse din multe școli (mai ales cele din medii defavorizate), școala la noi suferă și de o problemă strict educațională - e prinsă într-un sistem care nu mai funcționează. Profesorii și elevii sunt obligați să predea, respectiv învețe niște chestii care nu mai interesează pe nimeni de mult, prezentate dintr-o perspectivă și cu niște metode anacronice și profund irelevante în 21st century. 

          Dincolo de asta, mai există o problemă fundamentală a sistemului de educație din România - lipsa completă de personalizare. În afară de alegerea profilului, pe care elevii o fac după ce termină clasa a opta, nu mai există aproape nicio opțiune. Mai exact planul-cadru (cel care ne spune ce materii se predau și câte ore pe săptămână primește fiecare) este fix și îl decide ministerul, iar cursurile opționale care mai apar uneori la liceu sunt, în cele mai multe cazuri, preluate de profesorii de la orele importante-de-bac și transformate în ore suplimentare dedicate materiei lor - elevii fac „matematică distractivă” și alte abominații. În consecință, școala românească e, mai degrabă, o instituție de forță, preocupată să bage elevii într-o serie de șabloane fixe și să-i terorizeze dacă nu se încadrează. 

         Există și excepții - școlile bune (adică cele din zonele centrale ale orașelor, unde au acces, în general upper-middle class și cei privilegiați) au câteva programe extra și opționale (teatru, revistă literară, programare, robotică și altele), dar și în aceste cazuri școala se simte mai degrabă ca o închisoare decât ca un loc unde vrei să mergi ca să aflii diverse chestii. În această situație, elevii care își permit sunt îndreptați de părinți către zona privată: fac cursuri de diferite feluri, iar acest lucru are adesea un efect negativ, prin faptul că programul copiilor și adolescenților din România este supraîncărcat. Iar dacă vor să afle lucruri despre subiecte de interes pentru ei cum ar fi sexualitatea, ecologia, opresiunea și abuzurile în toate formele lor, nici educația privată nu mai oferă prea multe soluții. Iar cu presiunea publică în jurul discursurilor pe care tinerii vor să le acceseze, variantele sunt aproape nule - singurele surse de informare sunt chestiile pe care le găsești pe google sau platformele de social media - în cazul fericit.

  

          Revin la problema adaptării la lumea actuală și la nevoile elevilor, pentru că este, consider eu, cea mai gravă problemă a școlii din România. Zilele trecute a apărut un articol despre manualele de informatică din 2021 care au pe copertă un computer specific anilor 90 și vorbesc despre sisteme informatice din aceeași perioadă, făcând practic, pregătirea elevilor în sensul ăsta irelevantă. Ăsta nu e un caz izolat, e o problemă sistemică pe care nu o rezolvă nimeni - conducerea educației românești se schimbă prea des și are prea multe probleme urgente de rezolvat, asta neținând cont de faptul că miniștrii se ocupă mai mult de politică decât de educație, iar mulți dintre profesori sunt blocați în fața culturii elevilor, pe care nu numai că nu o acceptă, dar încearcă și să o suprime. Elevul ideal e acela care aderă la cultura profesorului și nu-i subminează autoritatea. Iar marea problemă a sistemului nostru este exact asta - nimeni nu învață de la elevi, iar ei sunt frustrați din cauza asta, pentru că nevoile lor sunt teoretice și generale, în loc de practice și individuale.

         Puși în fața aceste situații, elevii își retrag capitalul de încredere din școală și îl investesc în resurse alternative, care le oferă ceea ce își doresc - o experiență de învățare, respectiv o rețea de conținut personalizată. Iar acest sector este dominat de două platforme al căror algoritm este creat exact în jurul conceptului de experiență personalizată: Youtube și TikTok. Ambele platforme au un sistem bazat pe inteligență artificială care se ocupă cu recomandări. Dar de vreme ce algoritmul YouTube funcționează greoi și îți recomandă cu precădere conținut pe care l-ai văzut deja sau conținut de la creatori pe care știe că îi apreciezi, TikTok este mult mai content-based.

 

       Spre deosebire de celelalte rețele de social media, care se bazează mai mult pe ideea de comunitate - urmărești oameni pe care îi cunoști și îți apare în feed conținutul pe care aceștia îl postează, TikTok funcționează pe sistemul infinite content, practic nu ajungi niciodată la capătul feedului și pe măsură ce vezi chestii, aplicația învață ce-ți place. Există, da, și opțiunea de follow, dar ea este mai degrabă orientativă, pentru că majoritatea userilor își petrec timpul pe aplicație pe pagina For you, unde primești recomandări pe care aplicația ți le face în funcție de câțiva factori: contentul cu care ai interacționat (dat like, comentat), cât timp ai petrecut urmărind un video, câte replay-uri ai dat și așa mai departe. Un studiu făcut de cei de la Daily Mail a arătat că poți ajunge să ai un feed dominat de o anumită temă, dacă interacționezi suficient de mult cu ea. Dar și aici TikTok își face treaba bine - compania a declarat că lucrează la dezvoltarea unui sistem care să protejeze userii de rabbit holes și să facă experiența mai diversă. Ăsta este unul din factorii care au determinat migrarea masivă a generațiilor 20- pe TikTok. Mai ales copiii (beneficiarii sistemului de învățământ) găsesc acolo un mediu mult mai plăcut și atractiv decât pe alte platforme de social media. 

     Acest lucru generează și un flood de content educațional. Pentru că e clară tendința elevilor/studenților de a avea încredere mai multă în userii de acolo, multe școli sau mulți oameni care consideră că au lucruri de spus au migrat pe TikTok și încearcă să învețe pe cineva ceva. Astfel, elevii ajung să învețe chestii care îi interesează despre sexualitatea lor, despre opresiune și abuz, despre feminism și interacțiunea cu lumea contemporană și chiar și chestii care sunt de obicei puse în categoria subiectelor care nu îi interesează gen istorie, geografie, lingvistică sau literatură. Știu asta și pentru că sunt un user de TikTok și pentru că fac content educațional de aproape un an. 

Întrebările pe care ni le putem pune acum sunt de ce merge, ce impact are asta și care sunt riscurile? La prima întrebare răspunsul e destul de simplu, adolescenții și tinerii vor să afle chestii, le place să știe lucruri și pentru factorul social pe care îl reprezintă informația și pur și simplu, biologic - primesc reward dacă învață lucruri noi (la fel ca toți oamenii, dar mai intens). Iar algoritmul TikTok e foarte feedback-based. Dacă oamenilor le place ce faci apari în feed-ul mai multor oameni, primești reacții și chiar bani, iar asta te încurajează să continui și să încerci să păstrezi nivelul content-ului cât mai ridicat. 

       Impactul pe care îl are învățatul de pe TikTok e destul de greu de estimat fără niște studii sociologice reale, la fel și riscurile. Eu pot să spun fără probleme că am reușit astă-vară să fac paste from scratch. Dar am aflat și chestii care nu sunt rețete. Cele mai multe informații și perspective la care am ajuns vin din zone precum feminism, gender studies, postcolonialism, inegalitate socială. Am învățat chestiile astea pentru că algoritmul m-a dus acolo și eu i-am dat feedback pozitiv. La fel se întâmplă și cu mulți dintre elevii de astăzi, sunt conectați la lumea în care trăim, îi contestă ierarhiile și sistemele opresive. Avem, cu siguranță, o generație de tineri woke, la care lumea se referă adesea ca la generația TikTok, care probabil vor avea un impact pozitiv asupra unei societăți care e încă închisă în sine - adică, serios acum, suntem în 2021 și avem probleme cu legionarii și cu introducerea educației sexuale în școli. În afară de asta, avem tineri mai conectați la politică, la chestii juridice sau economice și la felul în care funcționează sistemul prin alte părți din lume. Genul ăsta de knowledge și de acces relativ liber la informații generează interes pentru aceste subiecte și va genera, într-un viitor destul de apropiat, o nevoie din ce în ce mai mare de a le aduce în spațiul public. 

           Bineînțeles că nu e totul ideal în acest internet wonderland, există probleme și sunt uneori grave. Mă refer în special la rabbit holes, radicalizare și cyberbullying. Pentru că toată lumea folosește TikTok-ul (toamna asta compania a anunțat că a ajuns la un miliard de utilizatori activi worldwide), evident că există acolo și conținut de extremă dreaptă, de hate speech în toate formele lui, sau pur și simplu sfaturi toxice și dezinformări. Deși compania lucrează activ la scoaterea de pe platformă a chestiilor care întrec măsura, ele reușesc să supraviețuiască prin adaptare. Există și la noi un caz care a făcut vâlvă mediatică anul trecut - politicianul toxic Alexandru Cumpănașu a strâns câteva sute de mii de followeri pe TikTok și a reușit să fie scârbos în toate modurile posibile, de la discurs, la conduită (n-o să repet povestea, dar vă las aici un link). Genul ăsta de lucruri se întâmplă, la fel și dezinformările, conținutul antivax și altele asemenea. Și la fel cum există în această generație copii educați în problematici actuale și bine conectați la discursuri progresiste cu șanse reale să ducă la o evoluție socială, există și copii conectați la discursuri radicale, care pot provoca o întoarcere către forme de opresiune. Iar acest risc este activ tot timpul. Un studiu făcut de niște psihologi cu un canal super smart de TikTok a arătat că se poate ajunge, de la interacțiunea cu contentul marginal-extremist la full-on fascism în câteva sute de video-uri (pentru că sunt foarte scurte, asta înseamnă cam 400 de minute, deci mai puțin de 7 ore). Platforma, deși muncește mult la curățarea conținutului, nu poate cenzura tot acest conținut - și din cauză că interesul companiei e să-și păstreze utilizatorii și să îi țină cât mai engaged.

 

          Așa că, din păcate, soluția este tot în mâinile educației, a genului de discurs care e adus în spațiul public și a oamenilor care muncesc la popularizarea lui. Dar până se va întâmpla asta în România, descărcați-vă TikTok, curățați-vă feed-ul de glume proaste și chestii extreme și poate învățăm cu toții să facem ouă vegane, cel mai bun taco și un pic de dreptate în societate. 

248453408_938357973783006_4502598768727883617_n.jpg

George Ciucă

George e profesor și alte chestii cu -or la sfârșit.