PUBLICAT PE 01 IUNIE 2022

Bookfestul periferic

Victor Cobuz

Dacă Raiul e o bibliotecă, după cum le tot place literaților să recicleze celebra replică a lui Borges, atunci Iadul e un târg de carte. Vânzoleală, înghesuială, zgomot – este asta o reprezentare a Infernului sau doar coregrafia celor o mie și o sută de lansări de carte simultane? În ciuda tuturor acestor aspecte mai puțin plăcute, există o adevărată efervescență a lumii culturale românești în preajma marilor târguri de carte. Adaugă aici și faptul că pandemia a împiedicat organizarea unor astfel de evenimente în cei doi ani de restricții și atunci o să înțelegi agitația scenei editoriale românești din ultima perioadă.

Între 1 și 5 iunie, Salonul Internațional de Carte Bookfest se întoarce din online la Romexpo, iar așteptările sunt mari la această a XV-a ediție a clasicului de acum târg de carte. Ca deobicei, prim-planul târgului este luat de cele mai mari edituri, dar Bookfestul nu înseamnă doar Humanitas, Polirom, Art, Trei, Nemira, Litera, Rao, Curtea Veche. Desigur, sub acoperișul pavilionului B2 din Complexul Romexpo își fac loc și edituri universitare, edituri de nișă (inclusiv cele dubioase, conspiraționiste) sau axate pe un anumit gen literar (Crime Fiction Press), dar mai există și niște edituri mici, care publică autori români și/sau traduceri, fiecare cu o politică editorială articulată clar și asumată de către o echipă care face mari sacrificii pentru a rezista, susținute totuși de un fanbase fidel și activ.

Nu pentru aceștia din urmă scriu textul de față, ci pentru cei mai puțin familiarizați cu aceste edituri aflate la periferia Bookfestului. Le identific aici nu doar pentru că nu au capitalul economic și simbolic al marilor grupuri editoriale din România, fapt ce se reflectă inclusiv în localizarea standurilor lor, la marginea pavilionului, ci și pentru că mare parte dintre ele se remarcă prin modul în care dau glas unor voci ce formează o adevărată alternativă la mainstream-ul socio-politic al momentului. Scriu în primul rând despre cărțile acestor edituri pentru că merită nu doar frecventate, ci și susținute pentru diversitatea pe care o aduc în peisajul editorial contemporan. În continuare, voi propune câteva noi apariții cu care aș pleca acasă de la Bookfest, în speranța că cititorii vor descoperi ceva interesant și vor putea pune umărul la supravețuirea acestor edituri necesare. La final, scurte observații despre oferta de proză română contemporană, precum și câteva rânduri despre câteva traduceri atractive.

1. Șpec, Mihnea Mihalache-Fiastru, editura Dezarticulat.

Dintre toate editurile pe care le semnalez în acest articol, Dezarticulat este cea mai tânără și cu cea mai aparte istorie. Plecând de la o pagină de memeuri de stânga, colectivul din spatele Dezarticulat a dezvoltat un grup media cu un portofoliu (nu credeam că o să folosesc vreodată cuvintele acestea discutând despre Dezarticulat) care include, pe lângă pagina anterior menționată, ziarul de satiră socială Trepanatsii și recent înființata editură la care au apărut deja câteva cărți bune.

Șpec de Mihnea Mihalache-Fiastru, unul dintre cele mai promițătoare noi titluri de la târg, este o carte de non-ficțiune despre peisajul jurnalismului bucureștean al anilor 2000. În cuvintele editorilor, „o parte din excesele, legendele și personajele acelei decade jurnalistice au rămas însă în conștiinţa populară, iar Fiastru le revizitează în această carte detașat și cu umor critic, croșetând în jurul marilor subiecte care alimentează goana redacţiilor după senzaţional și profit: dezastre, moarte și sex.” Pe lângă subiectul foarte puțin explorat în publicațiile ultimilor ani, volumul promite și prin autorul său, care sper să primească aprecierea pe care o merită, având în vedere că are deja două cărți bune, una dintre ele tot la Dezarticulat, de căutat, alături de celelalte titluri ale acestei edituri.  

P.S. Aceste prime trei edituri (+Hecate) despre care vorbesc împart același stand, din motive financiare și practice cel mai probabil, dar mi se pare foarte potrivită această decizie și pentru că reflectă ceva din principiul solidarității pe care l-au promovat prin cărțile și acțiunile lor.

2. Note despre suferință, Chimamanda Ngozi Adichie, Traducere de Anca Dumitrescu, Black Button Books.

Black Button Books s-a impus deja ca una dintre editurile care traduc volume de proză și de non-ficțiune contemporane relevante pentru climatul socio-cultural al începutului de secol XXI, iar Chimamanda Ngozi Adichie este unul dintre cele mai importante nume ale literaturii mondiale ale prezentului pe care editoarele le propun publicului român. Note despre suferință, cea mai recentă carte a scriitoarei nigeriene, este o relatare puternică și plină de poezie a morții tatălui ei la începutul pandemiei COVID-19 și a ceea ce a însemnat pentru autoare această pierdere. Meditând la implicațiile suferinței, Adichie explorează atât dimensiunea emoțională, cât și pe cea corporală a doliului și a durerii, într-unul dintre cele mai intime texte de-ale ei de până acum. De altfel, aceasta este a cincea carte semnată de Chimamanda Ngozi Adichie care apare la Black Button Books, după un roman (Americana), o colecție de povestiri (Ce simți în jurul gâtului) și două eseuri feministe (Feminist(ă), feminiști și Dragă Ijeawele: un manifest feminist în cincisprezece sugestii). Le recomand pe toate fără să stau prea mult pe gânduri, alături de celelalte cărți Black Button, mai vechi sau mai noi – aici, la cărțile recente, semnalez și memoriile regizoarei belgiene Chantal Akerman, Mama râde (traducere de Aurelia Ulici), apropiată într-o anumită măsură de Note despre suferință, tematic cel puțin, dar diferită în abordarea pe care o are.

3. Analize literare feministe. Culegere de comentarii pentru BAC, coordonată de Laura Sandu, editura frACTalia.

Bad publicity is still publicity, nu? După principiul acesta, ceva din „atenția” pe care primit-o Ileana Negrea în urma „scandalului” de la Premiile Eminescu – unde pentru câteva zile părea că toată societatea românească citește și comentează poezie – ar trebui să se răsfrângă și asupra editurii care i-a publicat volumul de debut, Jumătate din viața mea de acum. frACTalia este mai mult decât această controversă și merită atenția unui public mai larg tocmai pentru felul în care cărțile publicate aici ar putea să-i scoată pe cititorii cu multe preconcepții din zona lor de confort. În această direcție, volumul pe care vi-l propun este o culegere de BAC, care amintește de cele din care am învățat noi toți cei care am dat examenul în ultimii 15 ani, but with a twist. După cum o spune și titlul, operele literare sunt analizate dintr-o perspectivă feministă, scopul lor fiind cel de a evidenția violența de gen prezentă în aceste volume canonice. Acest deziderat este important și urgent pentru că, în cuvintele Laurei Sandu, „dacă nu o discutăm, dacă o lăsăm să pară un fapt «istoric», «normal», contribuim la reproducerea ei la nesfârșit – adolescenții vor adăuga acest semnal că violența de gen e normală la puzderia de alte semnale asemănătoare pe care le primesc din jur, poate din familie, din presă, din filme și din alte surse.” Pentru cei mai puțin interesați de studii literare, frACTalia are printre noutăți și un roman despre care am auzit numai lucruri bune, Dezrădăcinare de Sașa Zare, precum și un volum de poezie, înainte ca primele scântei să fie vizibile de Simone Atangana Bekono (traducere de Alexa Stoicescu), o carte premiată pentru felul poetic reușit în care îmbină sfera personală cu cea politică.

Următoarele două edituri pe care le discut se diferențiază de cele precedente prin faptul că sunt mult mai bine înrădăcinate în mainstream, mai ales în cel al poeziei ultimului deceniu. Atât Casa de Pariuri Literare, cât și Casa de Editură „,Max Blecher” au modelat scena poeziei contemporane, iar cărțile lor au fost nominalizate – sau chiar au ieșit câștigătoare – la cele mai importante premii literare din România. Chiar și așa, cu tot acest capital simbolic, cu experiența lor de mai bine de un deceniu în câmpul cultural românesc, ele rămân edituri mici, care au nevoie constantă de sprijin din partea cititorilor și din acest motiv le-am situat totuși la periferia Bookfestului.

4. Geografia uitării, Ion Pleșa și Poemele secretarei, Ștefania Mihalache, ambele Casa de Pariuri Literare.

După cum spuneam, Casa de Pariuri Literare este cunoscută mai ales pentru volumele de poezie pe care le scoate, deși nu ignoră proza sau non-ficțiunea, publicând titluri bune și în aceste colecții. Totuși, aș vrea să aduc în discuție nișe romane pe care această editură ni le propune, pentru că sunt printre cele mai interesante noutăți ale lor și pentru că mi-ar plăcea să-i văd persistând în publicarea cărților de proză. Nu am putut să aleg între volumele pe care le aveam în minte, așa că o să le recomand la pachet. În primul rând, romanul lui Ion Pleșa, Gegorafia uitării, despre care editura nu ne zice foarte multe, dar pe care aștept să-l citesc cu interes, după ce volumul său de debut, Anotimpuri care nu se uită m-a convins să-l urmăresc. De asemenea, CDPL reeditează și cărțile de proză ale Ștefaniei Mihalache, Est-falia și Poemele secretarei. Celor care o cunosc doar ca poetă și ca cercetător literar, Ștefania Mihalache le pregătește niște surprize în cărțile ei de proză, importante raportate mai ales la momentul apariției lor și a coordonatelor socio-culturale ale momentului.

5. Poesis international, nr. 29, Casa de Editură „Max Blecher”.

 

Nu o carte de autor vreau să recomand, ci revista Poesis international, una dintre cele mai bune publicații culturale din România. Noul număr „are 234 de pagini și cuprinde un dosar dedicat lui Velimir Hlebnikov (1885-1922), grupajele a douăzeci de poeți și a trei prozatori din România (printre care doi scriitori de limbă maghiară), Moldova, Franța, Statele Unite, Suedia, Columbia, Chile, Irak, Belarus și Islanda, eseuri și texte critice, cronică de artă și de film.” Nicio altă revistă literară de la noi nu traduce atât de multă poezie străină contemporană, punând-o alături de literatura română a momentului și de diferite comentarii critice pertinente. Un instrument foarte util pentru a ne orienta în peisajul literar actual, care trebuie cumpărat și susținut în continuare.

Ca mențiuni speciale, amintesc că cei interesați de poezie pot găsi cărți bune la Charmides, o editură pe care nu o prea vezi din păcate prin librării, deci ar cam trebui să profităm de prezența lor la târg. De asemenea, Publisol, o editură cu doar câțiva ani de existență, dar cu priză la publicul larg prin ficțiunea de gen (romance, polițistă) reeditează o serie de volume de proză semnate de Sofia Nădejde, Carol Ardeleanu și Ury Benador, autori care nu au fost primiți în canonul estetic al literaturii române moderne, dar care trebuie citiți pentru felul în care surprind societatea vremurilor lor. Pentru cei interesați de non-ficțiune românească și de reportaj, standul editurii GRI a lui Viorel Ilișoi este destinația potrivită. Vellant nu e tocmai o editură marginală, mai ales prin legătura sa cu Cărtureștiul, dar chiar și așa, merită încurajată, mai ales prin modul în care înțeleg cartea ca un obiect artistic. Aici se va lansa catalogul Picturi cu vârf și îndesat de Dumitru Gorzo, ce conține intervenția-instalație a artistului asupra Magazinului Universal din Reșița, cu aproximativ două sute cinzeci de lucrări. De urmărit întreg demersul lui Dumitru Gorzo și mișcarea artistică de la Reșița.

 

În ceea ce privește literatura română, nu am să propun câte un titlu de la fiecare editură, sunt multe, foarte multe, cărți ce merită atenția cititorilor. Am spus-o și o să o mai spun, cine afirmă astăzi că nu are de unde alege în ceea ce privește literatura română contemporană e pur și simplu un hater. Și la acest târg, în acest an, oferta este foarte bogată. Polirom se menține în vârful acestei liste, cu romane și volume de proză scurtă semnate de scriitori consacrați și de debutanți deopotrivă. Majoritatea autorilor noilor cărți vor fi la târg, pentru a discuta despre volumele lor și pentru a da autografe. Dacă cărțile din colecțiile-emblemă ale editurii ca Egoproza, Fiction Ltd. și mai recenta Biografii romanțate nu vă mulțumesc, atunci vă puteți orienta către celelalte edituri mari, Humanitas, Nemira, Litera, Trei, toate pregâtind romane și colecții de povestiri ofertante. Acestora li se alătură Paralela 45, care în ultimii 2-3 ani nu a mai publicat proză română contemporană, dar care recuperează acum prin lansarea unei noi colecții, Prima dragoste, destinată în primul rând cititorilor adolescenți, dar cu siguranță cele cinci romane de aici vor fi gustate și de un public matur, mai ales pentru că sunt scrise de autori pricepuți, care au ceva de zis.

 

 

Ca bonus, aș vrea să amintesc și câteva dintre traducerile care mi se par a fi printre cele mai interesante de la acest târg. Desigur, cel mai ofertant nume la acest capitol este Pandora M cu colecțiile Anansi, cu noutăți una și una, dar dacă ar fi să aleg una dintre ele, cu siguranță ar fi Shuggie Bain de Douglas Stuart (traducere de Mihaela Ghiță), romanul câștigător al premiului Booker Prize 2020. Apoi, la Polirom, un eveniment literar este apariția unui nou volum de Thomas Pynchon, Viciu ascuns (traducere Dan Croitoru). Pentru fanii lui Quentin Tarantino, Humanitas Fiction propune romanul A fost odată la Hollywood (traducere Iulia Gorzo) în care regizorul regândește întâmplările din cunoscutul său film. La Nemira mi-a atras atenția romanul Ministerul viitorului de Kim Stanley Robinson, unul dintre cei mai bine articulați politic scriitori de science fiction, care și în acest volum abordează pericolele climatice care ne pândesc la orizont – unul mult mai apropiat decât vrem să credem. În final, la capitolul non-ficțiune, Curtea Veche Publishing propune, pentru cei interesați de teorie critică sau de problemele stringente ale contemporaneității noastre, volumele Aspecte ale noului radicalism de dreapta de Theodor W. Adorno și În loc de închisoare, Michel Foucault în dialog cu Jean-Paul Brodeur.

 

 

În concluzie, Bookfestul este mai mult decât marile edituri, dar și mult mai mult decât ce am prezentat eu aici. Există de toate pentru toți, important e să le descoperim. Intenția mea a fost de a pune reflectorul pe aceste edituri pe care eu le-am situat la periferia târgului, nu peiorativ, ci judecând după capitalul economic și simbolic, cât și în funcție de politicile lor editoriale, aflate de multe ori în contrast cu stats quo-ul socio-politic al anului 2022. Ce am prezentat eu nu e neapărat ce are Bookfestul mai bun, ci o alternativă la toate reclamele și propunerile pe care principalele edituri din România le fac de câteva săptămâni. Așteptăm finalul târgului și rapoartele de vânzări ca să vedem ce își doresc românii să citească la începutul acestui nou deceniu.

Victor Cobuz

pozăcobuz.jpg

Victor este critic literar. Publică cronici de carte în Observator cultural