IR001889_edited.jpg

Fotografie de Adam Sébire

PUBLICAT PE 03 IUNIE 2022

Noncanon - Andrei Gogu II

WhatsApp Image 2022-02-03 at 13.54.04.jpeg

Cu cât citesc mai mult, cu atât realizez că vreau să scriu mai puțin că încă am mult de citit. Presupun că ce îmi rămâne e să citesc enorm și să scriu moderat. Și dacă din asta va rămâne ceva pe care un nepot de-al meu să-l considere actual, atunci eu sunt mulțumit că am putut să pasez informație și altfel decât genetic. Întrebarea e, bineînțeles, dacă tatăl sau mama acestui nepot va exista, dacă o să arunc pe cineva în lumea asta în care Marea Barents va fi noua Mediterană și Bucureștiul un nou Cairo. În următorii 10 ani mă voi tot gândi dacă meriți să exiști în microplastic, copil al meu, că eu voi putea fi împlinit în viața asta și fără tine.   

Am intrat odată pe un blog cunoscut de poezie să citesc un poet de 20 de ani. Erau acolo vreo 4 poezii și m-a bufnit râsul când am văzut că enumerarea publicațiilor și concursurilor din cariera poetului depășea cu mult în volum poeziile. O pagină în Word de concursuri. De ce? Eh, e retorică, eu știu de ce. Totuși, care sunt oamenii care, dacă eu scriu aici că am publicat în Revista de Povestiri, Orizont, O mie de semne, Transilvania, Bookhub și în nu știu ce antologie fantomă, o să deschidă un nou tab și-o să mă caute? Existați? Că dacă da, aflați că așa cum o dată la 14 zile dispare o limbă de pe glob, o dată la 14 zile mă caută și pe mine cineva pe internet: sunt eu în metrou și mă plictisesc.

DE CE LITERE

 

Andrada era admisă la Facultatea de Litere și intuia că pășea într-un vertij. Nu știa cum să descrie această senzație decât ca prezența deranjantă a unui déja-vu. Atunci când familiaritatea îți invadează porii și pielea ta simte că a mai atins asta, ochii tăi simt că au mai văzut asta, iar vocea ta simte că a mai vibrat asta, frustrarea te inundă, caldă și inconfortabilă ca un firișor de urină pe picior la vârsta când am fost contaminați cu noțiunea de rușine. În acele scurte și rare momente îi venea să exclame: Eu am mai spus asta! De ce mă repet? Parcă i-am spus-o tot lui! Și totuși, se comportă ca și cum n-a mai auzit-o. Îl știu pe tipul ăsta! Vocea lui e atât de familiară, până și aroganța lui mi-e cunoscută. Simțeam că George mă va invita la petrecere și simțeam că o va face pe holul ăsta. Oare am prezis asta? Andrada se scutura repede de micul sentiment de alteritate ca de un curent rece prelins pe lombară. Se relaxa cu gândul cald al unui simplu miraj al oboselii. Din fericire, aceste episoade erau scurte și rare, probabil vreo trei secunde o dată la două luni. În rest, viața Andradei se derula pe fast-forward, iar micile lag-uri nu stricau experiența jocului. De multe ori, chiar încerca să prezică ce se va întâmpla după micul glitch. Nu-i reușea, iar asta o liniștea și distrugea orice anxietate.

Tatăl și mama fetei așteptau la mașină. Acum va primi loc la cămin. Andrada se propti cu toată greutatea ei în ușa din lemn masiv a Facultății de Litere. Nu se clintea. Își dădu repede seama că din trei uși doar cea din mijloc e deschisă. Păși înăuntru. Simți răcoarea sălii înalte de marmură, dar emoția îi inhibă plăcerea de a scăpa de caniculă. Avea nevoie de o ultimă privire în oglindă, așa că o luă pe coridorul din stânga. Și-l aminti de la începutul verii când se înscrisese la secretariat. Se simțea privită, iar mintea ei oferea multe explicații pentru asta. Anticiparea privirilor viitorilor colegi, camerele de supraveghere, gândurile tatălui ce-o aștepta cu Matizul arhiplin sau poate doar fața de pedofil a lui Labiș din portretul de pe hol. Băile erau comune. Un băiat ieși exact când Andrada intră. Uimirea de pe fața boboacei fu rapid ștearsă de o veterană.

— Ce te miri? Ei unde să se pișe? După ce că avem și noi trei băieți la o sută de capre mai vrei să aibă și baie separată? Să zici mersi dacă dai de vreunul în toaletă!

— N-o băga în seamă, a picat la restanță, dar are dreptate cu trei la o sută.

Andrada zâmbi speriată, intră în compartiment și află că cel puțin trei la sută se pișă pe capac.

    

Deși fu uimită de băiatul ce ieșea din baie, cinismul restanțierei îi păru aproape intim. Se întrebă dacă vreuna din colegele de liceu îi vorbise așa vreodată, dar trecutul rămânea indefinibil. Drumul către amfiteatrul de unde-și va primi camera de cămin de la comisia de cazare era necunoscut, dar parcă pașii ei intuiau calea, chiar și fără săgețile albe de pe pereți. Începuse să o enerveze gândul. Dintr-o dată, déja-vu-urile inofensive și rare din trecut o asaltau succesiv. Știa că tot caruselul emoțional prin care trecea era rezultatul fricii de a nu pica în vreo cocină de cămin. Văzuse tiktokurile cu șobolani și gândaci și citise articolele studenților de pe vice.com. Hai, Andrada! Prevede viitorul dacă ești așa de șmecheră! Dacă tot simți că te-ai mai înscris o dată la chestia asta, spune! Unde o să pici? Ce se va întâmpla cu tine? Nu poți, nu? Exact! Pentru că nu știi! Pentru că e una din situațiile alea în care încerci să-ți creezi un confort, să crezi că nimic nu te va surprinde. Ceea ce ai trăit nu te mai poate surprinde, deci nu te mai poate răni, nu? Mă rog, poate, dar știi ce vreau să spun. Pășea încruntată și strângea sub braț femeile lui Cărtărescu. Nu o terminase, îi plăcea, dar, în același timp, se simțea părăsind-o în fundul bibliotecii pentru altceva. Prea ne face pe plac. Trecu pe lângă coada de la liftul pentru studenți. Deși cursurile nu începuseră, își imagină dezamăgită că trebuie să urce patru etaje pentru ca asistentul acela frumos nici să nu se uite la ea. Ale cui sunt gândurile astea? Amfiteatrul e la parter, iar eu sunt încă virgină. V I R G I N Ă! Uhhh... chestia aia în mine... îhh! Am ajuns să visez profi. Revinoți, fetițo! Unde o să stai, asta e întrebarea. Cu cine o să nimerești? 

Se hotărî să dea o ultimă dată refresh la pagina de Facebook a facultății. Cei de la PR, văzând că an de an scade numărul de candidați, veniseră cu o nouă strategie: DE CE LITERE? În fiecare zi era postată mărturia unui student senior cu privire la experiența lui. Toate erau exaltate. Cu cât Andrada observa mai mult entuziasm, cu atât ar fi vrut să dea înapoi. Poate cea de azi va fi altfel... sau nu.

După ce inelul de încărcare se roti, pe pagină apăru o nouă mărturie. „Luiza Drăghici – De ce limba și literatura română – limbă și literatură străină? Pentru că de mică am vânat Cuvântul. Oriunde apărea el. În cărțile de povești, în subtitrările filmelor, în reviste. Obișnuiam să traduc chiar și prescripții de medicamente. Și cu ce m-am ales din toată această vânătoare? Cu un buchet comunicațional care îmi servește în fiecare zi în drumul meu către țărmurile cunoașterii. Nu pot spune că nu sunt valuri pe parcurs sau că nu putem cădea din barcă, dar întotdeauna am ieșit la suprafață. Singură, așa cum am ales acest profil, deși ar fi făcut alții bucuroși alegerea pentru MINE. Aici nu e loc pentru îndoieli, aici devii maestru învățând de la maeștri, parcurgi materia cu esență de noutate și parfum într-un mediu exotic țesălat din cultură.”

Nu, nu putea fi asta postarea de azi. Mai degrabă un tiktok. Nu-și putea găsi aici convingerea de a-și lua locul la cămin și de a începe cursurile. Trebuie să mai fie ceva, trebuie să mai spună cineva ceva. Cuvintele astea... Nu pot fi toate la fel. Deși știa că pagina posta un singur student pe zi, Andrada își mișca spasmodic degetul pe ecran. refresh sviș refresh sviș refresh sviș. Poza tipei era recreată din fotoni, din nou și din nou într-un vertigo al cuvintelor care nu-i inspirau încredere. Închise ochii. Își imagină că din neantul de pixeli albi apare o altă poză: DE CE ANDRADA? Era ea, dar peste cinci ani. Departamentul de PR eșuase, dar ea nu putea da înapoi. Ai ei o așteptau afară. Avea independența deciziei. Ea și mama luaseră trenul pentru ca tatăl să poată înghesui și electrocasnicele pe locul din dreapta. Nu se puteau întoarce. Se gândi că studenții care chiar îi puteau oferi niște inside-uri din facultatea asta nu le-ar fi postat niciodată pe Facebook. Văzu ușa deschisă.

Aglomerată, sala o aștepta cu tăcerea celor ce nu s-au cunoscut încă și cu freamătul părinților care nu au avut niciodată nevoie să se cunoască între ei ca să-și vorbească. Nu-l știa pe șeful comisiei de cazare, dar trebuia să fie cel pleșuv și bătrân din centru, cu zâmbetul de albeață deshidratată, de consistența caimacului. Fusese avertizată. Niciun déjà-vu aici. Vorbise cu băieții din anii mai mari de la alte facultăți. De obicei fiecare încerca să o convingă să vină în căminul lui vorbindu-i de cât de nasol e în alte părți. Ținuse evidența. Dacă punea marjă de eroare la cei ce voiau mai mult să i-o tragă și compara descrierile, îi ieșea cât de cât o imagine. Că în Grozăvești e cea mai mare distracție, dar ai și seri de liniște în care poți să înveți, că în Stoian Militaru administratorul e un biker blană și stă cu noi și la bere, ba chiar are și postere din WOW pe pereți, tip de modă veche, ce să-i faci, dar ține pasul, suntem toți o familie, că la ăilalți sunt băi comune și în weekend nu le curăță nimeni, faci slalomuri printre căcați și alergi cu gunoiul la ghenă să nu te prindă vreun șobolan, ăia au paznici pe care nu-i fut nevestele și n-o să poți intra niciodată cu cineva din afară, dar noi avem baruri la parter și ne strângem toți la meciuri sau mergem la biliard în Regie, hăhă, noi avem Tineretului lângă, băgăm o cioată și ne uităm la țestoase, ăia văd de la balcon baletul acvatic al șobolanilor din Dâmbovița care vânează pescăruși, verișoara stă la ăla din Berceni și au în fața căminului o curte de bombardieri care fac grătare seară de seară, nu te știam fană Tzancă Uraganu, orice ai face nu te duce în Poligrafie că administratora e dilită, are 20 de câini și mișună toți prin toate camerele și e și la mama dracu că zici că ești la fără frecvență, de Panduri, Măgurele și Pallady nici nu încape vorba, ce să cauți la cucuieții din deal când Kogălniceanu e cel mai aproape de centru și avem cantină, nici nu mai ai grijă de pachet, da da toată lumea zice că viața de student o trăiești cu adevărat în Grozăvești, da îți fură ăia și preșul de la ușă și fac și colecție de capete de duș, să-i moară ghe-ul lui Ștefan de la Craiova dacă te mint. ceai cordițo? nu te lasi curtata te simti mai speciala? nu dai nici seen te-ai tăiat l-a vene și a curs Șanel? Cand te misti faci ca lamborghini

block block block block block block block block block block block block block

block block block block block block block block block block block block block

Andrada se așeză pe un loc din spate pentru a-i putea observa pe toți. Niciunul din cei trei băieți din oceanul de estrogen nu se sinchisea să-și întoarcă gâtul pentru ea. Inscripția de pe bancă nu o făcea să se simtă mai bine: „FĂRĂ LITERE, VIAȚA E PUSTIU. CU LITERE ÎNSĂ... E PUSTIE.” Se gândea la pleșuvul de mai devreme. Un sentiment familiar. Nu era vorba de atracție, nici de repulsie. În modul cel mai straniu cu putință, simțea cum se privește prin ochii lui. O altă ea, una care o judecă și asupra căreia nu are nicio putere.

Depuse singură actele de înscriere la facultate, își luă permisul de conducere de la cozile interminabile, ducea contribuția bunicilor la C.A.R. și, deși era la începutul aventurilor ei în birocrația românească, avea energia necesară să-i deteste pe toți. Își imagină viitoarea conversație cu pleșuvul. Hei! Bună! Cum te numești? Bună, Andrada. Voi termina cu tine în 15 secunde, așa că pregătește-te! Avem locuri în multe cămine, dar cred că ți-ar plăcea în Grozăvești D sau, și mai bine, în Poligrafie. Acolo e viața adevărată de student! Deci? Ce să fie? Ce atâta vorbăraie? Grozăvești D, camera 407! Următorul! Mda, asta o aștepta dacă nu se ținea tare pe poziții. Asta pățeau unii, dar nu ea. Pe ea n-o s-o posteze cineva din disperare pe o pagină de FB. 

— Nedelcof Andrada e prezentă?

— Imediat.

— Buletinul, vă rog. Mulțumesc. Ați văzut ce locuri libere au mai rămas. Unde ați dori?

Ah, deci nu e cum mi-am imaginat. În sfârșit ceva e cum nu mi-am imaginat.

— Stoian Militaru, vă rog. Cameră de două persoane.

— Sigur, să treacă colega mea datele personale și imediat vă dau să semnați. Între timp, v-aș putea spune că anii dumneavoastră de cămin vor fi cei mai frumoși și mai spontani din viață.

Pe Andrada o bufni râsul, dar tăcerea sălii și expresia tranșantă a pleșuvului o inhibă.

— Vor fi plini de frustrări, confuzie, neînțelegeri și capitulări, de perioade în care vei face sex de zece ori în două zile și de luni de neepilare nepensare neîndreptare nepăsare de păr-nespălare cu zile de nemachiere neabținere de la mâncare neieșiri din cameră și alte ne-uri liniștit asumate și calme în inactivitate. Vei șlefui câțiva băieți în viitori misogini pe viață. Pentru că cel care trebuia să fie primul nu a avut maturitatea ultimului. Și nu e nimic în neregulă cu asta. Pentru că tatăl lui îl bătuse cu cureaua fiindcă intrase în cameră când punea un frățior în mami. Pentru că frățiorul mult așteptat și fantazat s-a dovedit a fi o surioară ce a născut porniri sadice. Pentru că ea era cea mică, iar cea mică trebuie întotdeauna protejată și iubită mai mult doar pentru că părinții proveneau din familii unde ei au fost cei mai mici și au fost puși în umbra fraților mai mari, cu realizări mari și penisuri mari și sâni mari și orice mai mare decât al lor, doar pentru că în acele vremuri cei mari luau tot, doar pentru că pe atunci se nășteau câte 12 și nu trăiau toți, doar pentru că adâncimea scufundatului în cristelniță determina eficacitatea sistemului imunitar. Vezi tu, Andrada? Nu există clasificări. Nimeni nu e doar victimă sau doar agresor. Nimic nu e simplu și tocmai de aceea vei aprecia liniștea ce ți se va scurge prin extremități odată ce vei accepta asta. Într-o săptămână te vei culca cu un băiat pe care îl iubești și în a doua te vei culca cu un alt băiat pe care îl iubești. Sentimentul de vină nu-ți va explica alegerea monogamiei de către omenire, a constructului social în locul bigamiei atât de firesc practicată și negată. Vei fi prima femeie a unora și toți vor gândi că ceea ce ați avut e unic și separabil de orice alte experiențe lumești ale colegilor de univers, agățându-se cu amorțeală de certitudinea că e imposibil ca altcineva să fi simțit, văzut, atins, crezut, disperat, dorit la fel ca ei în istoria muritorilor. Vei trece prin depresie și vei descoperi limitele mărturisirii epuizante către o altă persoană. Vei încerca să-ți explici atracția sexuală către colega de cameră și vei sfârși acceptând-o și împlinind-o. De fiecare dată când vei termina ultimul film BDSM, cel mai rough pe care ai reușit să-l găsești în acea zi – cu doi homosexuali și o dominatrix – te vei simți ca ultima murdară și îți vei judeca preferințele pornografice și nevoia satisfacerii unui fetiș pe care îl ai încă de la 3 ani și pe care consiliera psihologică din liceu nu l-a putut scoate la iveală nici după patru ani de Candy Crush. Vei descoperi libertatea proiectelor Erasmus pentru tineri, cu toate granițele culturale topindu-se în țuici și palinci și vișinate și sake și acceptarea celuilalt ca o altă ființă care umblă pe acest pământ fără să judece, luând doar ce i se dă și dându-se pe sine în îmbrățișări calde de epiderme hippi – colore parfumate ferme moi transpirate elastice pistruiate. Naivă și atotcuprinzătoare, vei aprecia cu mirare liniștea unor tentative de concubinaj, cu fugile după cumpărături la Carrefour, cu gătitul împreună la plită, cu alegerea hainelor pentru celălalt, cu rugămintea către cel de lângă tine să tragă fâșia de ceară roz cu care-ți iei mustața, cu prezentarea părinților a celui ce știi că nu va fi ultimul, cu stoarcerea obsesivă a coșurilor de pe spatele partenerului, cu toate micile repetiții pentru viața de familie ce s-a infiltrat mișelește în dorința totalizatoare, înghesuizantă a vieții de student. Vezi tu, Andrada, eu de aceea sunt astăzi aici, pentru a arăta că spontaneitatea nu poate fi furată nici de mărturisirea viitorului, pentru că tu vei trăi toate aceste lucruri chiar dacă le-ai auzit acum. Semnează aici. Așa. Andrada? Andrada? Nu mai aștepta aici. Ăsta nu e un moment în care te dezmeticești și realizezi că tot ce am spus a fost în imaginația ta. Am spus ce am spus.

____________________________

Aici poți trimite texte scrise de tine, fie că sunt poezie, proză scurtă sau fragmente. Mai multe detalii pe Noncanon.

Dacă ți-ar plăcea să înveți cum să pui în scenă ceea ce scrii, te invităm acum să te înscrii la cursul nostru de actorie și scriere creativă Performance Writing. Transformă-ți poeziile într-un performance și vino la singurul curs care îmbină actoria cu scrierea creativă.