Ștafeta independent.2020 - Create.Act.Enjoy

 Iarna ne-a prins din urmă. Am intrat în atmosfera de sărbătoare și simt cum oamenii încep să-și intre deja în alt ritm. Noi ne păstrăm în continuare ritmul, dar nu o să vă ascund faptul că Ștafeta independent.2020 se apropie de final. Dar până atunci, haideți să citiți un interviu impecabil, cel al asociației Create.Act.Enjoy.

În Cluj, Create.Act.Enjoy se ocupă de well-being-ul comunității din care face parte. Oamenii de la Create.Act.Enjoy își fac de lucru prin spitale, școli și instituții publice, acolo unde este nevoie să se conștientizeze cât mai mult conceptul „stării de bine”. Calitatea vieții unui individ crește semnificativ atunci când are acces la cultură, educație, energie pozitivă și echilibru psihic. Despre importanța acestui lucru ne vorbește Create.Act.Enjoy. 

Pe site-ul lor (https://createactenjoy.com/) o să găsiți toate informațiile despre activitatea pe care o desfășoară. Sunt atât de prezenți în comunitate (intervenții culturale, blog, ateliere de dezvoltare personală, spectacole de teatru, producție de film), încât e greu de imaginat cum o singură asociație le poate face pe toate. Dar se întâmplă.

Când am început să intervievez teatrele independente din România, nu m-am gândit o secundă că scena de teatru este atât de mobilă și se poate metamorfoza cu atâta ușurință. Am descoperit foarte mulți artiști care se implică activ și cu toată credința în comunitate. Am descoperit că arta făcută în folosul comunității o să ne salveze. Dar există și un revers al medaliei în toată această poveste.  
 

​

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

 

Diana Buluga: Fusese primul an din existența Create.Act.Enjoy pe care îl începusem cu o planificare detaliată. Simțeam că, în sfârșit, facem lucrurile „ca la carte”. După șapte ani de activitate, aveam o echipă stabilă, proiecte principale care puteau doar să crească și proiecte în fază de idee, care așteptau să fie puse în practică. Ei, bine, viața-i amuzantă și planul de acasă nu s-a mai potrivit atât de bine cu realitatea. Cu toate astea, faptul că eram o organizație ajunsă cât de cât la maturitate, ne-a ajutat să nu ne panicăm. Ne-am adaptat destul de repede, a fost o perioadă în care chiar am fost mai uniți ca niciodată, aveam ședințe săptămânale și un schimb de idei mult mai aplicat decât înainte.

Am reușit să organizăm, în ciuda contextului, a opta ediție de Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, într-un an extrem de complicat și nesigur, lucru de care sunt foarte mândră. Era nevoie de noi în spitale mai mult ca oricând.

Am deschis Case de Poveste – o serie de instalații artistice pe care publicul le-a putut vizita în tururi ghidate organizate în casele care au aparținut Ioanei Em. Petrescu, Doinei Cornea și Sigismund Toduță.

Am ținut ateliere de educație non-formală pentru copiii din mediul rural – atât online, cât și în spații improvizate precum curtea școlii sau terenul de sport.

La inițiativa Centrului Cultural Clujean, am organizat proiectul pilot Prescripții Culturale pentru Burnout, o serie de ateliere create cu scopul de a reduce simptomele de burnout cu ajutorul artei.

Culmea, chiar dacă planul nu a arătat așa cum îl pusesem în ianuarie pe foaie, 2020 a fost unul dintre anii în care am muncit cel mai mult, simțind că munca noastră are un scop precis în comunitate.

 

​

 Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

 

D.B.: Având mulți freelanceri în echipă, primul gând s-a dus spre ei. Era clar că ei vor avea cel mai mult de suferit. Apoi, bineînțeles, gânduri despre cum vom plăti chiria spațiului, despre cum la majoritatea beneficiarilor noștri nu putem ajunge cu ajutorul online-ului – oameni din spitale sau din mediul rural. Și asta ne-a făcut să nu avem timp să ne plângem de milă prea mult, ci să ne concentrăm pe găsirea de soluții.

Gândurile ni s-au dus repede și spre personalul medical din spitale, oameni cu care lucrăm din 2012 încoace. Ăsta-i și motivul pentru care am creat o campanie vizuală de susținere și încurajare a personalului medical, cu ajutorul a peste zece artiști vizuali. Multe spitale și-au printat materialele și le-au afișat pe coridoare.

 

 

 Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

 

D.B.: Pentru Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, am renunțat la activitățile care presupuneau interacțiune directă și ne-am concentrat mai mult pe intervenții durabile – am montat biblioteci în spitale, plasme cu ateliere creative în format video, desene interactive cu dozatoare sterile de creioane, recondiționare de spații și transformarea lor în zone de relaxare. Am organizat concerte în curțile spitalelor care să poată fi audiate și văzute de la geamurile saloanelor, am transformat vizitele fizice în discuții telefonice pe care voluntari din toată țara le-au avut cu pacienții internați la Cluj.

Cu Case de Poveste, fiind o intervenție mai inedită, autoritățile nu au știut neapărat unde să o plaseze, așa că a fost încadrată la activități muzeale. Prin urmare, nu am avut interdicții pentru tururile ghidate desfășurate, ceea ce ne-a bucurat mult. Aveam și planul B, de a difuza totul online, dar cu siguranță nu ar fi avut același impact. Un mare plus al acestui proiect e felul în care vizitatorul interacționează cu spațiul, în muzeele noastre „vii” ai voie să cânți la pianul lui Sigismund Toduță, ai voie să scrii la mașina de scris a Ioanei Em. Petrescu sau să-i răsfoiești cărțile, ai voie să te așezi la masa la care Doina Cornea a scris manifeste de solidaritate.

 

 

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

 

D.B.: Scăpare, cumva, cred că există întotdeauna. Și să pui lacătul pe poartă e tot o scăpare. Deci, că suntem fără scăpare nu am simțit niciun moment. În schimb, ne-am trezit în multe momente critice, dătătoare de anxietate și cauzatoare de dezamăgire. Cam toate au avut drept cauză lipsa de reacție și de implicare a autorităților. E dezolant să vezi atât de evident cum cultura și educația nu contează pentru ei, cum nu numai că nu sunt în stare să înțeleagă situația în care se află sectorul cultural independent, dar nici nu le pasă. Norocul nostru, dacă vrei, a ținut de niște oameni dispuși să lucreze pro bono pentru a ne ajuta să încercăm să găsim soluții (de ex. Iulia Popovici, Rarița Zbranca, Ștefan Teișanu).

Momente critice cred că au fost toate situațiile în care eforturile grupurilor de lucru care au propus măsuri și și-au bătut capul continuu s-au concretizat în zero reacție din partea autorităților, fie ele locale sau naționale.

 

 

 De unde a venit realul ajutor?

 

D.B.: De la societatea civilă și din propriile resurse interioare.

Ziua Supraviețuirii (eveniment organizat în martie 2021, în mai multe orașe din țară, pentru a atrage atenția asupra faptului că independenții se chinuie să supraviețuiască) a fost o zi tristă și fericită, în același timp. A fost bucurie pentru că dintr-o dată, ne revedeam la față aproape toți cei care suntem implicați în mișcarea culturală independentă din Cluj, dar a fost extrem de trist că absolut nimeni nu s-a sesizat, și aici mă refer la autorități, măcar să ne întrebe de ce facem asta.

Ori, să ajungi să te simți neesențial pentru că ei te fac să te simți așa, e trist, având în vedere că mulți dintre noi facem proiecte culturale sau educaționale cu impact major în comunitate. 

 

 

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

​

D.B.: Recunosc că nu am văzut foarte multe, mi-e greu să urmăresc teatru online. Însă atât cât am urmărit, am fost impresionată de calitatea lor și de modul rapid în care teatrele din străinătate s-au mobilizat să se adapteze la mediul online, fie filmând foarte profi spectacolele, fie făcând live streaming, fie creând proiecte noi, special gândite pentru mediul online.

 

 

 Dacă teatrul independent românesc ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

D.B.: Am senzația că e atât de obosit și dezamăgit, încât n-ar putea vorbi, ci doar s-ar uita la noi cu o pereche de ochi goi.

 

 

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru Create.Act.Enjoy?

 

D.B.: Unitatea echipei, elementul de surpriză, adrenalina faptului că a trebuit să găsim soluții într-un timp foarte scurt. Cum am mai zis, noi ne-am cam ținut de planurile pentru 2020, doar că într-o altă formă. Am ales să nu stăm, ci să ne suflecăm mânecile și să intervenim, așa cum știm. Mai ales că grupurile noastre de beneficiari erau direct afectate – spitalele, școlile.

Și, la nivel individual, cred că a adus pentru fiecare dintre noi o reevaluare a muncii și a felului în care muncim.

 

 

 Cum a fost anul 2021, în schimb?

 

D.B.: Mult mai obositor decât 2020. Cred că, într-un mod ușor naiv, ne-am pus prea tare speranțele în ceea ce tot numeam „noua normalitate”. Ei, bine, lucrurile nu au revenit la niciun fel de normal, ci dimpotrivă, sunt și mai haotice. E suficient să te uiți la ce se întâmplă de câteva luni pe plan politic și te apucă groaza.

Apoi, rezervele de energie și financiare s-au consumat aproape în totalitate în 2020, iar în 2021 a fost foarte greu să ni le refacem.

În 2021 am fost într-un proiect al Centrului Cultural Clujean de auto-evaluare și regândire a muncii pe care o facem la Create.Act.Enjoy. Și niciodată nu-i ușor să-ți pui oglinda în față. 2021 a adus schimbări la nivel de echipă, multă descurajare pentru artiștii noștri colaboratori, dar și claritate pentru echipa de management. A fost anul în care am realizat că nu putem face în aceste vremuri decât lucrurile pentru care avem cu adevărat energie. Și dacă asta înseamnă mai puțin, atunci facem mai puțin. Pentru că sănătatea mintală și echilibrul personal sunt mai importante decât luptele cu un sistem.

 

 

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

 

D.B.: Teatrul e făcut de oameni, cu oameni. Prin urmare, gândul meu se duce spre viitorul oamenilor care fac teatru. Sper ca aceștia să-și regăsească bucuria de a face lucrurile și să aibă șansa să aloce mai mult timp creației, nu doar supraviețuirii.

 

ȘTAFETA

 

 Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică.

 

D.B.: Texte bune în locuri nebune

 

Mulțumesc, Diana Buluga, manager cultural și actriță la Create.Act.Enjoy!

 

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.