Ștafeta independent.2020 - Váróterem Projekt

Un articol de Anamaria Feraru

Ilustrație de Daniela Banciu

​

​

Cu ajutorul unei aplicații de măsurat distanța dintre punctul X și punctul Y, am aflat că am parcurs până în acest moment aproape 1300 de km. Voiam să aduc acest lucru în atenția cititorilor. Mai departe.

​

Teatrul independent se află pe culmile disperării. De un an. Teatrul independent nu este atât de independent cum i se zice, din contră, este extrem de vulnerabil și dependent. În majoritatea cazurilor depinde de bugete, instituții publice și autorități pentru a supraviețui. Sunt puține teatre independente care își câștigă existența din vânzarea biletelor la spectacole și din alte activități care vizează consumul publicului. Chiar și în acest caz, tot despre o dependență vorbim. Nu zic ceva revelator, sunt sigură. Și nu cred că zic ceva nemaiauzit când spun că teatrul nu are cum să fie independent. Altfel nu i-am mai zice ”teatru”. Saltimbancii ori livrau poante bune, ori dormeau nemâncați. Actorii elisabetani ori captau atenția publicului, ori se trezeau cu roșii în cap. În antichitate oamenii erau ceva mai civilizați.

Revenind aici și acum. De Váróterem Projekt am aflat datorită Reactorului. De altfel, chiar îmi doream surpriza asta, să aflu de teatre independente din țară și să descopăr ce fac, cu ce-și ocupă timpul. 

Váróterem= Sală de așteptare
Projekt= Proiect

​

Pe Váróterem Projekt îi găsiți în Cluj, momentan în spațiul ZUG de pe str. Traian nr. 40-42. Anul acesta au împlinit 10 ani de existență. Ce mi-a atras atenția la acest grup de artiști este faptul că au pornit compania Váróterem Projekt imediat ce-au ieșit din facultate. M-a surprins pentru că de obicei solidaritatea este rar întâlnită printre studenții de la arte, accentul fiind pus în prezent pe individualitate și competiție. Pesemne că în 2010 altfel cădeau timpul și lucrurile în oameni. Apropierile se căutau și erau văzute drept soluții, rezolvări, certitudini.

​

Din păcate, există și un adevăr destul de crunt în toată această poveste. Spațiul ZUG urmează să fie demolat. Lăsând la o parte faptul că o căutare de spațiu presupune consum mult de timp și energie, cum faci față acestui gând urât, că locul în care ai crescut și te-ai dezvoltat, îl lași să cadă la pământ? Bănuiesc că te gândești la echipă, la nevoile ei și la faptul că indiferent de nenorocire, căminul adevărat e undeva în interiorul oamenilor cu care ai început, construit pe bătăi puternice de inimă.

​

Zece ani de când a fost creat Váróterem Projekt- Zsolt Csepei își amintește deceniul din spatele lor. În scrierea lui, putem citi despre Clujul anilor 2010; cum tinerii proaspăt absolvenți visau la un teatru și cum clădirile prăbușite s-au transformat în spații prietenoase cu public.

 

​

Mi s-a răspuns.  :)

​

​

​

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

​

Csepei Zsolt: Aveam în plan trei premiere. Din cele trei doar unul s-a concretizat în „format fizic”, în „fereastra” din început de toamnă. E vorba de un spectacol educațional, pe care doream să îl jucăm în școli. Am avut premiera, și încă o reprezentație cu câte 15-20 de spectatori. Celelalte premiere le-am adaptat spațiului online, și le-am jucat doar câte o singură dată, nivelul artistic fiind foarte scăzut față de cum le-am imaginat.

 

 

 Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

 

C.Z.: Cumva s-a instalat o senzaței de bucurie și de libertate, pentru că am primit șansa să ieșim puțin din cercul infinit al proiectelor. Acest cerc vicios „scris proiect/făcut proiect/decontat proiect” în timp a cam omorât creativitatea și pofta de cercetare artistică ale echipei, iar carantina o priveam ca pe o șansă pentru reflexie, regândire a tot ce înseamnă munca artistică, sau felul în care se realizează un proiect teatral. Evident nu mă așteptam ca această carantină, apoi nesiguranța, incapacitatea de planificare și problemele de finanțare să se instaleze pe o perioadă atât de lungă.   

 

 

 Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

 

C.Z.: Evenimentele publice le-am redus la aproape zero. Am repetat la anumite spectacole, în sparanța de a le putea arăta publicului când vom avea posibilitate. De fapt am terminat unele proiecte începute doar ca să putem să le decontăm. Un spectacol educațional mai vechi l-am adaptat pe platforma Zoom, și l-am jucat online, live pentru câteva grupuri de elevi. În rest am folosit acest timp pentru a ne reorganiza, și a găsi o nouă formulă de a lucra în echipă.

 

 

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

 

C.Z.: Aveam problemele de nesiguranță, despre care am scris și mai sus, dar cred că momentul critic este chiar acum, fiindcă spațiul nostru, studioul ZUG va fi demolat în curând. Acum căutăm un spațiu nou, ceea ce este o provocare destul de urâtă, cunoscând situația pieței imobiliare din Cluj.

​

​

 De unde a venit realul ajutor?

 

C.Z.: În perioada carantinei am cerut și am primit o reducere a chiriei la jumătate de preț pe două luni, iar după, am primit niște sponsorizări din partea unor prieteni care au afaceri proprii, sau lucrează în corporații. Doresc să le mulțumesc și pe această cale!

 

 

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

 

C.Z.: Mai mult am văzut câteva înregistrări despre spectacole mai vechi, despre spectacole antologice. Pentru mine funționau mai mult ca un curs de istorie teatrală: am primit șansa să vedem câteva spectacole pe care altfel nu le puteam vedea. Sincer, personal nu-mi plăcea să mă uit la ele în bucătărie, de pe un laptop.

 

 

 Imaginați-vă că anul 2020 a fost un bătrân înțelept. Ce lecție ați primit de la el?

 

C.Z.: Bătrânul zicea: „Oameni buni, unde vă grăbiți? Ieșiți la iarbă verde, sunați-i pe cei dragi, povestiți, faceți un foc, ardeți-vă egoul, fiți blânzi, spuneți povești, iubiți-vă. Teatrul? E mult mai simplu, decât credeți.”

 

 

 Dacă teatrul independent din România ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

C.Z.: „Sunt și eu unul dintre voi.”

 

 

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru Varoterem Projekt?

 

C.Z.: Ne-a dat timp pentru reflexie. Ne-am ocupat de lucruri mai profunde, de care n-am avut timp înainte. Ne-am dat seama că oamenii ne iubesc, și că teatrul poate fi mult mai simplu decât credeam înainte. Și cred că a întărit și comunitatea artiștilor independenți din România. Păcat că situația a venit împreună cu un stres financiar enorm, și lipsa posibilității de planificare .

​

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

 

C.Z.: Nici azi nu știu cum arată, dar sper ca în viitor să fie tot cu- și despre oameni.

​

​

 Ce planuri aveți pentru publicul vostru în anul 2021?

 

C.Z.: Trebuie să fim reținuți când vorbim despre planuri, dar speranțele noastre se duc înspre a forma și a întări comunități, de a le oferi oamenilor creații artistice de calitate, comunicare transparentă, dezbateri serioase și multe multe întâlniri personale.

 

​

 ȘTAFETA
 

 Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică.

Yorick Studio- Târgu Mureș

​

​

Mulțumesc, Csepei Zsolt - cofondator, actor & everythingelse at Váróterem Projekt

​

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.