Ștafeta independent.2020 - Teatrul de Artă București

Un articol de Anamaria Feraru

Ilustrație de Daniela Banciu

​

Au trecut două săptămâni de când am dat drumul ștafetei prin teatrul independent românesc. Anunț cu emoție că am parcurs 540 de km. 

 

Timișoara- Sibiu; Sibiu- București.
Am ajuns cu ștafeta în locul de unde am privit la început, în capitală. 

 

Cei care au acceptat ștafeta sunt colegii de la Teatrul de Artă București.

 

TAB s-a înființat în anul 2010 din dorința de a pune în scenă o formă de teatru mai apropiată de adevărul realității înconjurătoare, de a face lumea să se dezmintă de teatrul comod și comercial și de a redeschide apetitul pentru cultură și viu.

 

În 2012 TAB își deschide porțile într-un spațiu care până pe la mijlocul secolului al XX-lea ținea loc de grajd, apoi peste alți câțiva ani devenea o firmă, iar mai târziu spațiu de depozitare. 

 

În prezent spațiul este unul de joc și creație, un teatru independent de referință al Bucureștiului. 

 

Partea mai puțin bună a acestui parcurs este că Teatrul de Artă risca să-și piardă sediul în plină pandemie.

 

Am simțit cum vestea a zdruncinat puțin realitatea breslei. Așa cum povestesc la un moment dat în interviu colegii de la Teatrul de Artă, ni s-a pus o oglindă în față și am început să ne privim, să vedem exact cine suntem și unde ne aflăm.

 

Pentru cei care nu știu, teatrul independent a suferit un șoc dublu în 2020. Șocul valului pandemic și șocul produs de indiferența autoritățiilor în fața acestui dezastru. Cel de-al doilea șoc se revarsă și în 2021.

 

Nu este deloc confortabil să fii independent. Să te trezești tot timpul în mijlocul unei lupte pentru supraviețuire.

 

TAB a demonstrat că experiența și crezul lor și-au spus cuvântul în decursul celor 11 ani de activitate. Aceștia și-au format un public generos și devotat care a răspuns imediat apelului pentru salvarea sediului din strada Sfântul Ştefan, numărul 21. În mai puțin de trei zile TAB a strâns suma de care avea nevoie pentru a-și achita toate datoriile acumulate în urma închiderii teatrelor.

 

Forța unui teatru bun se reflectă în acțiunile comunității.

 

Teatrul educă și trezește conștiințe.

 

Happy Ending?

​

​

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

 

George Constantinescu: Planurile erau să jucăm, să mai scoatem niște premiere. Aveam invitații pentru cinci festivaluri de teatru internaționale, făcusem toate demersurile să fim prezenți la acele festivaluri, aveam în plan un turneu național, eram în faza de repetiții cu patru noi spectacole.

 

 

Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

 

G.C.: Ni s-au amestecat gândurile, nu a fost doar unul singur, s-au închis niște uși, nu am putut repeta, nu am putut juca. Am inițiat discuții în vederea unei inițiative legislative pentru susținerea sectorului independent, în speță a teatrului independent, alături de Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii și Ovidiu Mihăiță, directorul Teatrului Auăleu,  Timișoara. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Pe de altă parte, inițiativa lui Vlad Alexandrescu pentru indemnizația actorilor independenți ne-a dat o speranță, nu suntem chiar ai nimănui.

 

 

 Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

 

G.C.: Teatrul independent este complet nesusținut de stat, de Primăria Generală. Discuții au fost, mai sunt, dar nimic nu e clar, concret. Am făcut o campanie de strângere de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor operaționale, parteneriate cu Teatrul Evreiesc de Stat și Școala italiană Aldo Moro pentru a putea juca în aer liber, când vremea ne-a permis, deci am avut o mini stagiune estivală. Apoi, ne-am intos în sală, pentru puțin timp, cu capacitate redusă, după care, așa cum știm, în martie 2020, am fost închiși din nou. În tot acest timp, școala Teatrul de Arta a funcționat, iar asta ne-a adus un grad de siguranță financiară

 

 

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

 

G.C.: Nu ne-am pierdut speranța, dacă asta ne-ntrebi, dar nici ușor nu este. Am fost la un pas de a ne pierde sediul, dar am avut alături de noi publicul care a reușit, în mai puțin de 3 zile, să acopere, din donații, întreaga sumă. Astfel, am reușit stingerea datoriilor acumulate cu chiria spațiului până în acel moment. Mulțumim publicului, și pe această cale, prietenilor, că ne-au fost alături.

 

 

 De unde a venit realul ajutor?

   

G.C.: Am luat-o înainte, am răspuns.

 

​

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

 

G.C.: Ne-am bucurat că pentru prima oară în istorie am avut acces la spectacole din întreaga lume. În majoritatea lor aceste spectacole au fost realizate la o calitate tehnică foarte înaltă. Pe de altă parte, nu toate producțiile online românești au avut această calitate tehnică bună. În acest limbaj nou, aceste vizionări ne-au ajutat să ne dăm seama cum se poate face și mai bine. În schimb, cu toții am resimțit lipsa emoției care se creează atunci când ești în sala de teatru, a energiei create între actor și spectator. Este unul dintre pilonii specifici artei teatrale.

 

​

 Imaginați-vă că anul 2020 a fost un bătrân înțelept. Ce lecție ați primit de la el?

 

G.C.: Să nu ne pierdem niciodată speranța.

 

​

 Dacă teatrul independent românesc ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

G.C.: „Recunoaște-mă. Susține-mă. Sunt important pentru cultura și arta românească, pentru societate. Pentru că, da, merit mai mult decât supraviețuirea.” Teatrul independent românesc este viu, este prezent în lumea culturală, oamenii vin la teatru, iar asta este cea mai mare gură de oxigen în pandemie.

 

​

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru Teatrul de Artă București?

 

G.C.: Am descoperit, o dată în plus, ce ne unește, am simțit și am înțeles importanța a ceea ce facem de atâta timp. Susținerea din partea publicului ne-a dat aripi, putere și o responsabilitate în plus.

 

​

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

 

G.C.: Există o vorbă „teatrul e pe făcutelea”. Teatrul are menirea și datoria, impusă de marele William Shakespeare, de a-i pune lumii oglinda în față. Lumea a fost, este și va fi într-o continuă schimbare, așa că teatrul va face același lucru. Pandemia a scos la iveală un sistem teatral anchilozat, nu există o politică coerentă, drept care, fiecare dintre noi, teatrele independente, căutăm soluții.

 

​

 Ce planuri aveți pentru publicul vostru în anul 2021?

 

G.C.: Avem un public deștept și foarte bine informat, un public care își dorește să vină la teatru. Asta ne dorim, asta facem. Vrem să putem răspunde sprijinului oferit de public cum știm noi mai bine, jucând. Suntem în lucru cu două spectacole, dar până la finele anului sperăm la minimum patru noi producții, iar în măsura în care pandemia o va permite, vrem să ne întoarcem la turnee și festivaluri.

 

 

ȘTAFETA

​

 Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică

 

G.C.: Dăm ștafeta, UNTEATRU.

​

​

Mulțumesc George Constantinescu - directorul și fondatorul Teatrului de Artă București.

​

​

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.