Ștafeta independent.2020 - Shoshin Theatre Association

Iată-ne ajunși în toamna anului 2021. În timp ce o parte din societatea românească se luptă împotriva ”dictaturii” certificatelor verzi și descoperă noi tratamente împotriva virusului (orice în afară de vaccinul cu cip), în timp ce sistemul sanitar e la pământ, iar guvernanții sunt puși pe făcut orice, în afară de-a guverna, ne mutăm privirea pe teatrele din România, care se închid și se deschid de la o zi la alta.

​

- Se închid.
- Ba se deschid.
- Ieri au zis că se închid.
- N-auzi că se deschid?

 
Acum că ne-am lămurit și avem o perspectivă mai clară asupra contextului pandemic de toamnă, să facem cunoștință cu următorul teatru independent din Cluj, Shoshin Theatre Association.
 

Shoshin Theatre ne povestește în detaliu cum a fost toată această perioadă pentru el, cât de tare a fost luat prin surpindere,  ce soluții a găsit, cine i-a oferit ajutor și ne asigură că, în ceea ce-l privește, ”scăparea” există întotdeauna.

Colectivul Shoshin Theatre îmi dă impresia că știe foarte bine ce datorie are față de comunitatea din care face parte. Militează pentru un teatru implicat civic. Nu pot decât să îi susțin convingerea, mai ales atunci când privesc la societatea de azi și la modul în care se degradează pe zi ce trece, pentru că îi lipsesc educația și cultura.

Guvernanții noștri, în schimb, nu dau semne să investească prea curând în cultură. Finanțările pentru cultură sunt extrem de mici. Românii abia deschid o carte. Sunt români care n-au fost în viața lor la teatru.

Partea proastă e că suntem în situația asta de zeci de ani. Partea și mai proastă e că, în momente critice, lipsa de cultură și educație, se plătește cu viața.

​

Hai cu scăparea!

​

​

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

 

Csongor Köllő și Enikő Györgyjakab: Wow. Deci. Noi lucrasem circa 5 luni la (pe vremea aia) noul spațiu cultural din Cluj, ZIZ Art and Social Area, încă din octombrie 2019. Am lucrat foarte, foarte, foarte mult la acel spațiu, împreună cu Fabrica de Pensule, Colectiv A și Made in Pata Rât . Avea să fie primul nostru spațiu după 6 ani de existență, și ne-am bucurat că putem împărți responsabilitatea, dar și conținutul artistic și comunitar, cu celelalte organizații. L-am deschis oficial în sfârșit pe 6 martie 2020. Au venit foarte mulți, a fost o seară frumoasă, puteai simți entuziasmul. Pe 14 martie s-a anunțat că în două zile se va instaura starea de urgență. Pe 16 martie trebuia să înceapă primul nostru workshop public în ZIZ. Trebuiau să urmeze multe alte workshopuri, evenimente, spectacole invitate, spectacole proprii, proiecte comunitare, expoziții, proiecții, dezbateri, concerte.

​

​

 Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

 

C.&E.: ”Să nu-mi spui că o să închidem (pentru că nu vom putea suporta financiar) fără să fi făcut nimic.”

 

 

 Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

 

C.&E.: Ne-am întors la birou când s-a putut. Am început să repetăm la un spectacol din vară. Ne-am organizat festivalul (KaravanAct) complet în aer liber. Noi suntem oricum obișnuiți cu spectacole stradale, în aer liber. KaravanAct avea și până acum o componentă stradală, acum s-a mutat complet afară. Am organizat workshopuri online sau hibrid. Când s-a putut, ne-am reîntors în sală. Am terminat două spectacole, pe ambele le-am jucat de câteva ori, după care iar am fost închiși.

 

 

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

 

C.&E.: Nu lucrăm așa. Au fost foarte multe momente dificile, complexe. Ce faci când, cu 4-5 zile înainte de festival, se interzic evenimentele publice într-un anumit oraș? Cum muți un întreg festival într-un alt oraș de la o zi la alta? Ce faci când artiștii invitați din străinătate te sună că autobuzul lor s-a oprit pe drum și nu mai pornește? Și așa mai departe. Dar ”scăpare” există întotdeauna. Mereu am încercat (și înainte de pandemie) să ne gândim din perspectiva soluțiilor, și să nu petrecem prea mult timp în senzația de disperare. Am fost oarecum antrenați să rezolvăm situațiile. Desigur, pandemia a dus totul la next level, dar asta a fost numai un test al acestor capacități de rezolvare.

 

 

 De unde a venit realul ajutor?

 

C.&E.: Din noi înșine. De la partenerii noștri, trupele, artiștii cu care am lucrat, pe care i-am invitat. De la spectatori. De la AFCN-ul câștigat încă din 2019 (pentru festival). De la Institutul Polonez din București, un partener de excepție. Din cele două proiecte europene în care eram și suntem implicați. Din păcate, nu a venit de la autoritățile locale, centrale, guvern, și alte asemenea locuri de unde trebuia să vină. De aici a venit doar impertinență, obrăznicie, lipsă de respect și multă minciună și manipulare. Smoke and mirrors.

 

 

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

 

C.&E.: Nu suntem fanii streamului.

 

 

 Imaginați-vă că anul 2020 a fost un bătrân înțelept. Ce lecție ați primit de la el?

 

C.&E.: Să crezi și mai puțin în politicieni. Și dacă este să se schimbe acest lucru, trebuie să acționăm uniți, lucizi, și deciși. Decizia noastră din 2019 de a implica și alți actori în realizarea ZIZ-ului, s-a dovedit cheia supraviețuirii. Am fost mai mulți și am trecut mai ușor prin perioada asta. Singuri, nu am mai fi în viață. La scară largă, doar așa va supraviețui și dezvolta acest sector. Se pare că acest lucru nu e ușor de realizat, dar 2020 a arătat că sunt speranțe.

 

 

 Dacă teatrul independent din România ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

C.&E.: Ar urla în agonie.

 

 

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru Shoshin Theatre Association?

 

C.&E.: Foarte multe. Fiecare proiect pe care am reușit să-l ducem până la capăt a fost o sursă de bucurie. Am obosit foarte mult în lupta continuă, avem limitele noastre și le-am atins. Dar suntem bucuroși pentru deciziile pe care le-am luat anul trecut, suntem bucuroși că nu ne-am oprit, și că am ales să facem cât mai mult, în limita posibilitățior.

 

​

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

 

C.&E.: Teatrul trebuie să se implice în mod real în comunitate. Actorii nu pot fi doar actori, trebuie să fie într-un fel și actori sociali. Să se responsabilizeze. La fel și scenografii, regizorii. Directorii de teatre. Mega-structurile de teatre subvenționate nu mai pot produce doar teatru pentru arta în sine. Poate să existe și asta, fără probleme, dar nu mai poate să domine. Dar schimbarea asta trebuie să fie reală, nu doar așa, ca să punem ceva în vitrină.

 

 

Ce planuri aveți pentru publicul vostru în anul 2021?

 

C.&E.: Desfășurăm două proiecte complexe la momentul de față. Unul este Terenul Întâlnirii, cu mai multe etape, sub-acțiuni, componente social-comunitare. Am făcut acțiuni stradale la Cluj, am făcut un spectacol cu localnici din Mera, vom avea un atelier cu copii din Pata Rât, seminare online despre fenomenul teatrului în aer liber, teatrului social-comunitar. Celălalt este SPARSE, prin care ducem spectacole profesioniste, de calitate, în sate, implementând un model din Anglia. Acestea au fost singurele proiecte pe care le-am păstrat. Și când terminăm cu ele, o să luăm o pauză extinsă, pentru că suntem terminați. Nu mai putem. O să ne odihnim și o să ne evaluăm. Și vom continua doar dacă simțim că trebuie.

​

​

 ȘTAFETA

​

Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică.
 

C.&E.: Fabrica de Pensule
 

Mulțumesc, Csongor Köllő și Enikő Györgyjakab, co-fondatorii Shoshin Theatre Association!


 

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.