Ștafeta independent.2020 - Asociația Reciproca

 Ce peripeții mai citim azi în Ștafeta independent.2020? În teatrul independent se întâmplă câte ceva în fiecare zi. Pierzi un spațiu, pleci în turneu, câștigi un premiu, lansezi o premieră, ratezi o finanțare, ții un workshop, scrii un proiect, schimbi un bec, și nu realizezi când a trecut un an și o iei de la capăt. Plecăm din Iași și ajungem din nou în Cluj, la cei care își spun simplu, Reciproca. 

De la Lorand Maxim aflăm mai multe despre colaborările din sectorul cultural independent și ce presupune această abordare. Care sunt plusurile, care sunt minusurile și pe ce anume se bazează aceast model de lucru. 

​

Încă de la început ni se spune că la Reciproca nu se face doar teatru, activitatea lor fiind mult mai amplă și diversificată. Pe parcursul interviului veți găsi mai multe link-uri care fac trimitere la munca celor de la Reciproca, semn că mobilitatea în artă aduce cu sine rezultate concrete, ba uneori chiar și premii. 

​

 

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

​

Lorand Maxim: În Reciproca nu facem doar teatru, iar asta într-un fel poate a fost de folos în 2020. Nu ne-am suspendat toată activitatea, ea fiind de fapt foarte diversă. De exemplu, domenii precum producția de carte, unde Reciproca a tras tare anul trecut, nu au fost la fel de afectate precum teatrul. Nu la aceleași proporții. Totodată Reciproca nu deține un spațiu. Atunci când facem teatru colaborăm cu diverse spații. Lor le mulțumim enorm. În independent era incredibil de greu de păstrat și întreținut un spațiu chiar și în așa-zisa „normalitate”. Știu asta pentru că port mai multe pălării, iar una dintre ele presupune și a trage pentru continuitatea unuia dintre cele mai longevive spații independente - Casa Tranzit. De asemenea, exemplul celor care ne-au dat ștafeta este cât se poate de grăitor.  Cu toate că este una din cele mai tari inițiative culturale ieșene, prietenii de la Teatru Fix au trebuit până în prezent să renunțe de două ori la spațiu... parce que piața imobiliară.  Pandemia, evident, a făcut lucrurile și mai dificile pentru cei care încă mai țineau un acoperiș la început de 2020. Și înainte, dar mai ales acum, aceia dintre lucrătorii culturali care mai pot să își asume și (!) asta merită o atenție specială și toată solidaritatea.  Funcționăm într-un ecosistem, avem nevoie unii de alții. Întotdeauna proiectele pe care Reciproca le-a desfășurat au fost colaborative, altfel nu ar fi putut fi realizate.

Legat de teatru, pe radarul nostru, una dintre cele mai promițătoare inițiative de la începutul anului trecut era Festivalul de Teatru Alternativ din Deva. Promitea un line-up foarte interesant de spectacole de teatru politic.  Printre ele urma să jucăm Țuhaus, ce reprezenta atunci cea mai recentă producție de teatru a Reciprocei – www.tuhaus.ro (realizată alături de Asociația ADO și Macaz – Teatru.Bar.Coop. un alt spațiu super important, de asemenea închis) și spectacolul  Sunt una dintre fortunate, realizat în cadrul Anonimii Migrației, proiect inițiat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, unde Reciproca este partener. Cred că ar fi fost un program excelent pentru Deva, îmi pare rău că au fost nevoiți să-l anuleze, sperăm să găsească energia să-l reia.

​

​

 Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

​

L. M: Sincer, primele și cele mai mari îngrijorări au fost pe plan personal. M-am gândit la cei pe care îi iubesc, la când, dacă și în ce condiții mai urmează să ne vedem. 

​

​

 Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

​

L.M.: În principal s-a lucrat de la distanță ceea ce s-a putut lucra astfel. De exemplu, din trei ateliere pe care le-am organizat anul trecut în Focus Atelier (www.focusatelier.ro) doar într-unul, cel al regizorului Mihai Lukacs, oamenii au putut să se întâlnească la un loc, fizic, în Casa Tranzit. Am profitat în a doua jumătate a anului de o fereastră de relaxare. Celelalte două, a regizoarei Mona Nicoară și a autoarei Nicoleta Esinencu au avut loc în online. Dar spre surpriza noastră, chiar dacă am pierdut ocazia de a ne vedea în același spațiu, am câștigat câte ceva în alte părți. Nu a mai fost musai să te deplasezi la Cluj pentru atelier, așa că au putut participa mult mai multe persoane din alte orașe ale țării, și din străinătate, persoane care altfel probabil nu ar fi ajuns la atelier. Iar Mona și Nicoleta au o căldură specială care s-a simțit bine și de la distanță.  

​

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

​

L.M.: Din fericire, nu.

​

​

 De unde a venit realul ajutor?

 

L.M.: Ajutorul moral a venit din partea colegilor din breaslă. Lumea este în general solidară. Este destul loc sub soare pentru toți iar, în linii mari, cultura colaborării există. Și se dovedește a fi din ce în ce mai vitală. Totodată echipa AFCN-ului, pe banii căruia am implementat o parte din proiecte, m-a convins încă o dată că e profesionistă și, de asemenea, solidară. E mare lucru asta și e important de spus. 2020 a impus proiectelor culturale fel de fel de metamorfoze. De fiecare dată când am ajuns să discutăm asta cu cei de la AFCN, am căutat împreună soluții și ne-au încurajat să ducem proiectele la capăt. Din păcate este singurul exemplu bun de instituție publică finanțatoare în domeniul culturii pe care îl pot da acum și este extrem de limitat la nivel de fonduri. Ar mai trebui minim încă 10 astfel de exemple.

​

​

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

​

L.M.: Am văzut doar câteva, unele bune altele mai puțin. Știm că o foarte mare parte din artiști au trecut în online pentru că pandemie. Ca urmare și mediul digital a fost impactat dar ezit în a spune că doar în bine. Spațiul digital a devenit foarte aglomerat. Aglomerarea și faptul că în multe cazuri trecerea în digital nu a fost chiar prima opțiune, ci una forțată de împrejurări, au conlucrat de fapt în a-l face mai puțin atractiv. Pentru mine cred că funcționa mai bine înainte de pandemie, nu am fost un mare fan al online-ului în 2020.  

​

​

Imaginați-vă că anul 2020 a fost un bătrân înțelept. Ce lecție ați primit de la el?

​

L.M: Nu cred în acest tip de personificare, din contră. E un an în care am trecut cu toții prin foarte multe, am învățat câte ceva și probabil grosul înțelesurilor se va decoda în timp. Dar îmi pare oarecum naiv și pe undeva unfair optimismul ce se naște din imaginea acestui troc – am dat și noi ceva (vieți) dar am primit la schimb înțelepciune... 2020 nu a fost purtătorul niciunui mesaj mai înalt. It was nothing personal – poate asta e cel mai trist. Natura nici nu vrea să ne emancipeze, nici să ne distrugă chiar dacă asta o poate face într-o clipă. Nu o interesăm chiar deloc. Despre posibilitatea unei pandemii am fost preveniți ani la rândul. Când a izbucnit ne-a prins cu un sistem public de sănătate sărăcit... în schimbul căruia ni s-a servit un circ polițienesc. Nu e nimic de celebrat în toate astea, e mai degrabă un sentiment de jenă. Tot ce sper e ca să fim mai cu băgare de seamă față de următoarele dezastre ce bat la ușă.    

​

​

 Dacă teatrul independent din România ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

L.M.: Teatrul independent vorbește și o face foarte articulat. Răgușește de cât de mult cere statului să-și asume partea sa în a proteja și a cultiva valoarea pe care teatrul independent a revărsat-o în ultimii 30 de ani în societate.

​

​

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru Asociația Reciproca?

 

L.M.: Reciproca a scos în 2020 două publicații. Transylvania Retouched este un album ce face cunoscută activitatea unor artiști transilvăneni contemporani (prezentați într-o expoziția cu același nume ce circulă acum prin țară) dar și o mică parte din istoria mișcării neo-avangardiste de land-art MAMŰ (1979-1984).  Proiectul s-a născut la inițiativa a două curatoare, Daniela Duca şi Virág Major cărora le mulțumim. A doua, Salva-Vișeu 1948: Atunci și Acum e o publicație, parte a unui proiect mai amplu (https://salvaviseu1948-acum.ro/)  ce pornește de la arhiva personală de fotografie și documente a lui Clement Ștefen, inginer implicat în construcția liniei de cale ferată Salva-Vișeu. Arhiva este adusă la lumină grație Olgăi Ștefan și Oanei Hodade. Acest al doilea proiect aduce Reciprocei premiul pentru Comunicare și Mediere Culturală oferit de AFCN pentru anul 2020.

Tot anul trecut, în Focus Atelier, Mona Nicoară a oferit cu enormă geneorozitate feedback și sprijin pentru o serie de filme documentare autohtone pe care sperăm să le vedem curând pe ecrane, iar în urma atelierelor coordonate de Nicoletei Esinencu și Mihai Lukacs au ieșit niște super texte pe baza cărora am produs 5 spectacole de teatru audio. Vă invităm să le audiați - https://soundcloud.com/asocia-ia-reciproca.

2020 a fost un an în care Reciproca a lucrat cu multă lume. Tot ce a ieșit bine a ieșit în urma acestor colaborări.

 

​

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

​

L.M: Poate să arate în foarte multe feluri. Sper să nu se revină la „normalitatea” de dinainte de pandemie, pentru că nu era deloc ok cum se prezentau lucrurile nici atunci. Sper să învățăm ceva din toate astea. Legat de formele pe care le ia teatrul îmi dau seama că, chiar dacă se vor redeschide sălile de spectacole, nu toți oamenii se vor putea bucura de ele, cum nu toți s-au putut nici înainte. Mi-ar plăcea să cultivăm experiența de a duce teatrul în casele oamenilor chiar și după pandemie, cred că e important pentru foarte mulți.   

 

 

 Ce planuri aveți pentru publicul vostru în anul 2021?

​

L.M: În curând vom lansa cea de-a șasea ediție a Focus Atelier, o ediție care e despre cinism, sau mai bine zis contra cinismului. Detalii veți afla foarte curând.  
 

 

ȘTAFETA

 Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică.

 

L.M.: Centrul de Creație Maidan

 

​

Mulțumesc, Lorand Maxim, cofondator al Asociației Reciproca.

​

 

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.