Ștafeta independent.2020 - Reactor de creație și experiment

Un articol de Anamaria Feraru

Ilustrație de Daniela Banciu

 

​

N-am fost niciodată în Cluj. Reactor de Creație și Experiment mă așteaptă să-i aduc ștafeta, așa că nu mai stau pe gânduri și pornesc spre Cluj. Am viteză mare la internet. 

 

Pe strada Petőfi Sándor, nr. 4, găsim spațiul cultural Reactor care are în grijă un teatru independent, un spațiu de concerte și expoziții, și o mică bibliotecă.

 

Reactor s-a înființat în 2014, iar anul ăsta sărbătorește 7 ani de activitate. A înțeles și a intuit încă de la început necesitatea unui mediu cultural viu în interiorul comunității. De ce este necesar? Pentru că ajută la dezvoltarea ei, înlesnește dialogul real între oameni și contribuie la transparență și apropiere între generații.

 

Ce este de urmărit la colectivul Reactor și de luat exemplu pentru următoarele generații de artiști, este acest experiment de care se folosește pentru a se menține viu. Pentru că nu există căi greșite în spațiul Reactor, posibilitățile de exprimare sunt numeroase și diverse. Într-o lume plină de intervale, fii o linie continuă.

 

Reactor este cunoscut pentru proiecte care vin în ajutorul tinerilor artiști, cei aflați la început de drum, care n-au deprins încă experiență: Fresh Start – rezidențe de creație. Totodată pentru proiecte care cercetează domeniul și potențialul dramaturgiei contemporane românești: Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică.

 

Reactor Social, MiniReactor și Teen Spirit, platformă dedicată adolescenților sunt platforme prin intermediul cărora artiștii spațiului comunică direct cu publicul, iau la cunoștință nevoile lui și îi vin în ajutor prin intermediul spectacolelor, atelierelor, discuțiilor etc.

Deshiderea către oameni și idei au transformat Reactorul într-un catalizator al energiilor creative clujene, un loc care nu îngrădește libertatea de expresie și care încurajează experimentul artistic.

 

Îmi place mult Reactor. Anul trecut în plină carantină am vrut să-i cunosc și să lucrăm împreună într-o rezidență. Reușesc să o fac anul ăsta prin intermediul Ștafetei independent.2020, un proiect apărut din necesitate, în care eu și o scenografă talentată, Daniela Banciu, credem și punem de toate.

 

Duo-ul pe care urmează să-l citiți m-a dat pur și simplu pe spate. Interviul e presărat cu umor, naturalețe, istețime și sclipire. Atunci când l-am primit, m-am oprit în plină stradă să-l citesc.

 

 

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

​

Oana Mardare: În februarie 2020 tocmai aveam premieră la spectacolul (IN)CORECT și eram entuziasmați că urmează să îl scoatem în lume. Aveam programate două deplasări internaționale cu spectacolul 99,6%. Urma să avem multe întâlniri noi, cu regizorii Alexandru Dabija, Bobi Pricop, Tom Dugdale, Andrei Măjeri, Mihai Păcurar. Întâlniri care de altfel au avut loc, într-un fel sau altul, dar nu în felul în care ne-am fi așteptat. Aveam plănuite și câteva întâlniri cu artiști internaționali, pentru organizarea unor ateliere. Unele au fost transferate în online, altele au fost amânate. Una peste alta, urma un an prea plin, probabil încă un tur de forță pentru echipa noastră administrativă.  Până la urmă a fost un an suficient de plin, ceea ce ne-a ajutat să rezistăm. Ne-am ținut ocupați și motivați de muncă. Dar am avut și timp să ne gândim la ritmul și modul nostru de lucru, și să ne imaginăm cum l-am putea îmbunătăți.

 

​

 Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

 

Oana Mardare: Ce liniște. Și totuși nu suntem morți :))

Glumesc, dar nu prea. S-a lăsat o liniște total nouă pentru noi, obișnuiți să fim mereu angrenați în ceva, ca și când dacă nu ne mișcăm, nu mai existăm. M-a surprins că Reactorul are viață și în tăcere, și în pauze, și în distanță, și în așteptare.

 

 

 Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

 

Oana Mardare: Am încercat să ne împrietenim cu posibilitățile oferite de acest transfer în mediul digital, în diferite formule, echipe și proiecte. Unele experiențe au fost mai reușite ca altele, am creat două producții special pentru mediul online - Exeunt și De neconceput. Am descoperit că, din anumite puncte de vedere, unele întâlniri devin mai facile în acest mediu, că se deschide un orizont extrem de vast în care e o provocare și mai mare să exiști, am experimentat cu asta cât am simțit că ne alimentează și ne stimulează, însă de la un moment dat am simțit că unele lucruri nu se pot transfera și am renunțat să mai încercăm să ne adaptăm. Am creat spectacole noi care se vor împlini doar printr-o întâlnire reală cu publicul, întâlnire pe care o așteptăm cu toții. Ne-am bucurat de lucrurile pe care le-am putut face „offline”, cum ar fi rezidențele Fresh Start și Drama 5 sau cele câteva reprezentații cu public din toamnă. Între timp, în birouri, am continuat să căutăm surse de finanțare, să scriem proiecte, să trimitem aplicații, să sperăm că nu se va destabiliza ceva profund în structurile pe care ne bazam.

​

 

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

 

Petro Ionescu: Aș zice că au fost mai multe momente critice și că ele continuă să fie. Însă nu le-aș numi fără scăpare neapărat, pentru că asta ar însemna să ne pierdem speranța sau optimismul. Incertitudinea asta care se tot perpetuează contribuie foarte mult la diminuarea acestui optimism sau ne face să ne imaginăm scenarii care în urmă cu un an ni s-ar fi părut catastrofale, dar acum sunt de dorit. Ideea de a juca pentru 30% din capacitatea studioului nostru pare de vis acum, un vis care se tot îndepărtează.

 

​

 De unde a venit realul ajutor?

 

Petro Ionescu: A existat un moment, chiar de la începutul lockdown-ului, în care plutea în aer spiritul ăsta de întrajutorare, de solidarizare. De la a face cumpărături pentru cei vârstnici, până la mobilizarea unora de a face viziere pentru cei din spitale. În ce privește Reactorul, ajutorul a venit din mai multe direcții. A fost o inițiativă a celor de la Teatrul Național din Cluj și de la Teatrul Maghiar de a compensa veniturile financiare ale actorilor independenți, bani pe care noi i-am direcționat către colaboratorii noștri care aveau cea mai mare nevoie. A existat un sprijin financiar prin donații pentru chiria spațiului, au existat în continuare proiectele finanțate de AFCN care ne-au obligat, într-un mod sănătos, să ne continuăm munca și să supraviețuim, prin adaptare continuă. Am vorbit mult despre aspectul financiar, însă, în mod cert, au fost și momentele de ajutor moral, psihic, în care ne mai adunam pe zoom să vorbim. Sau întâlnirile ascunse și aproape periculoase (cu declarații și distanțare :P ) în curtea Reactorului, cu 3-4 oameni amețiți și bucuroși că se întâlnesc pentru câteva ore.

​

​

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

​

Petro Ionescu: O să vorbesc în nume propriu și o să zic că am văzut câteva spectacole, și din străinătate, și din țară. Recunosc că au fost foarte puține, comparativ cu volumul de spectacole care s-a vehiculat în online, dar de la un punct încolo, pentru mine cel puțin, a devenit extrem de obositor. Nu m-a tentat niciodată prea tare să văd teatru filmat, cu toate că am tot văzut de-a lungul timpului și continui să văd spectacole filmate, în interes profesional. Dar cu pandemia a fost și mai rău, cu atât mai mult cu cât știam că asta o să devină o normalitate pentru câteva luni bune. Țin minte că am văzut un performance live de la Forced Entertainment, cu membrii companiei vorbind pe zoom. Ce mi-a plăcut a fost că au reușit să vorbească despre multe lucruri, cu mult umor: ce mai înseamnă să faci teatru, cum faci teatru în online, cât de absurdă e situația, încorporând și mediul prin care comunicau.

​

​

 Imaginați-vă că anul 2020 a fost un bătrân înțelept. Ce lecție ați primit de la el?

​

Petro Ionescu: Probabil o să zic o platitudine, dar în primul rând, anul 2020 ne-a zis să o luăm mai ușor, nu doar în teatru, ci în general în toată goana asta. Revenind la teatru, ne-a mai arătat că producția asta de spectacole de bandă nu are cum să facă bine sau să ducă spre o super calitate a ceea ce facem, pentru că obosim și nici nu ne mai dăm timp suficient pentru cercetare/căutare. În același timp, e un privilegiu să putem zice că uite, noi am încetinit ritmul și ne e bine: avem timp să medităm mai mult la ce facem, avem timp să stăm mai mult cu familia, ne bucurăm de grădină sau ce alte hobby-uri mai avem, vin delfinii prin Veneția etc. Dar nu cred că cei care luptau pentru supraviețuire și înainte de pandemie privesc lucrurile în felul ăsta, unii sunt tot în goană sau la limită. Și mai e ceva ce pare că a devenit mai vizibil în urma acestui an de pandemie: fragilitatea psihică. Avem mult de lucru la capitolul ăsta.

 

 

 Dacă teatrul independent românesc ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

Oana Mardare: Ajutor

 

 

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru Reactor de creație și experiment?

 

Oana Mardare: Timp. De gândire, de aprofundare, de odihnă, de ascultare, de dialog.

 

 

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

 

Petro Ionescu: Primul instinct, fără nicio aroganță, ar fi să zic: nu știu. Sau pot să îmi imaginez un viitor steampunk și atunci și teatrul ar avea ceva din genul ăsta. Asta dacă întrebarea vizează un viitor mai îndepărtat, adică cel în care noi nu mai existăm, care, de fapt, nu e așa îndepărtat. Vorbim de câțiva zeci de ani în care nu ne garantează nimeni că o să continuăm să facem teatru, mai ales noi, cei din independent, la cum arată susținerea din partea autorităților pe plan național și local.

Dar pentru viitorul apropiat, cred că în practica unora poate să nu se schimbe absolut nimic, alții pot să renunțe în a mai face teatru, pe când unii pot să tot inventeze și reinventeze moduri de lucru. Cred că întrebarea pe care mi-o pun frecvent este: cum să rămâi relevant? Și dacă ești relevant, atunci pentru cine? Care sunt gradele acestei relevanțe și cum lucrezi mai departe cu impulsul ăsta? Asta pentru că am renunțat de mult la gândul că teatrul/arta poate schimba lumea.

 

 

 Ce planuri aveți pentru publicul vostru în anul 2021?

 

Oana Mardare: Din 2021 avem momentan conturată doar prima jumătate. În primele trei luni, pentru a marca aniversarea noastră de 7 ani din luna martie, am făcut o retrospectivă consistentă a activității noastre, cu focus pe direcțiile principale ale spațiului (dramaturgie contemporană, teatru documentar, experimentul și teatrul pentru copii). Acum pregătim un proiect care va reconceptualiza câteva din spectacolele noastre din repertoriu și le va adapta la spații noi (exterioare Reactorului) sub forma unor instalații - ca un gest de a transforma întâlnirea noastră cu publicul. Urmează un alt proiect în cadrul căruia vom avea un laborator de cercetare a metodelor noi de a mai crea și interacționa cu publicul, tot în afara sălii de spectacole. Aceste proiecte sunt gândite pe contextul actual și problematizează implicit faptul că suntem în imposibilitatea de a mai lucra cum lucram înainte de pandemie. În vară vom organiza din nou rezidențele Fresh Start și Drama 5, ale căror apeluri sunt deschise. Abia așteptăm să îi întâlnim pe noii artiști rezidenți. Pe toamnă lucrurile sunt încă neconfirmate, proiecții pentru care trebuie să căutăm susținere financiară. Ne propunem să mai profităm de timpul ăsta pentru a lucra în cadre de laboratoare și de rezidențe. Vom produce tot mai puține spectacole noi și sperăm să revenim cât mai curând la public, cu spectacolele deja produse.

 

ȘTAFETA

​

 Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică.

Varoterem Projekt

​

​

Mulțumesc Oana Mardare - actiță și Petro Ionescu - dramaturgă.

​

​

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.