Ștafeta independent.2020 - BIS Teatru

Un articol de Anamaria Feraru

Ilustrație de Daniela Banciu

​

Colegii de la Auăleu Teatru au dat ștafeta mai departe colegilor din Sibiu, BIS Teatru.

​

Cum a fost întâmpinată ștafeta de cel de-al doilea teatru independent? Felicitări! Primim ștafeta. Primim orice în perioada asta. O primire sinceră și călduroasă.

​

În tot acest proces de-a îmi face curaj și de-a îmi respecta îndatorirea de mesager, am avut chiar sentimentul că am străbătut la pas drumul Timișoara - Sibiu. Odată ajunsă la destinație, tulburată puțin de ce mi-am propus să fac, am bătut la ușa celor de la BIS Teatru. Mi s-a deschis, am fost mângâiată părintește pe umăr și am fost poftită în casă, la o vorbă. Am răsuflat ușurată.

​

Parcurg mental acest drum. Colind țara și bat la ușile și ferestrele teatrelor independente în speranța că-mi vor deschide și vor accepta ștafeta. Poate îmi găsesc și un nume de mesager tot mergând așa din teatru în teatru.

​

BIS Teatru a împlinit anul trecut 11 ani de activitate. Această aniversare le-a adus multe încercări și reușite pe măsură, așa cum anunță titlul unui articol de pe site-ul Ziarului Metropolis, Teatrul Bate Pandemia la Grădina BIS.

​

Vorbim de șase premiere (Povestea poveștilor, Doi moldoveni în Ardeal, Muzicanții din Bremen, Născut în 2000, Caelum Meditatio, Mutat de la noi), zeci de reprezentații, atât în Sibiu, cât și prin țară, o transformare neașteptată, dar necesară a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP în 25 DE ZILE DE TEATRU și continuarea proiectului Teatru din Cartier, în ciuda slabei finanțări, acestă cutumă cu care ne-au obișnuit deja instituțiile de stat.

​

Cei de la BIS Teatru mi-au dat senzația că au câștigat o bătălie grea, dar fiind aproape în permanență senini și plutind, cuprinși de o forță nepământeană care i-a păstrat mereu în fruntea adversarului nevăzut. 

​

Nu știu alții cum sunt, dar pe noi tocmai arta teatrului ne-a păstrat pe linia de plutire în perioada asta stranie. Nu credeam să-nvăț a pandemi vreodată.

​

BIS Teatru ne demonstrează că teatrul se poate face sub orice condiții și poate atinge culmi neînchipuite atunci când este pus în situații la limita supraviețuirii. 

​

 

 Din pricina pandemiei multe teatre și-au suspendat activitatea. Ce planuri aveați pentru anul 2020?

​

Bogdan Sărătean: La BIS Teatru aveam deja o rutină, de ceva ani. În primele luni ale anului obișnuiam să jucăm în spații, gazdă, cu precădere în localuri. Iar vara începeam activitățile la Grădina BIS, precum și proiectul Teatrul din Cartier. Spectacole, premiere, proiecte, nu aveam motive să bănuim că vor fi schimbări memorabile în 2020. Pornisem anul cumva pe modelul ăsta, pe “rutina” asta.

​

​

 Care a fost primul gând pe care l-ați avut atunci când s-a instalat starea de urgență?

​

B:S.: Pandemia a făcut să avem ultimul spectacol într-un spațiu gazdă (la Atrium), în 2 martie 2020. Apoi am amânat o dată, de două ori, apoi am anulat totul. Ne întrebam cât va dura povestea asta. Dar foarte rapid s-a impus gândul primordial că avem un spațiu în aer liber, Grădina BIS, și probabil acesta va fi avantajul nostru. Din clipa aceea am început să investim toate resursele noastre (financiare, inginerești, meșteșugărești și salahorice) în amenajarea Grădinii BIS așa încât să putem primi publicul de îndată ce acest fapt va fi permis, în cele mai bune condiții sanitare. Așa a început aventura unei veri pandemice memorabile în Grădina noastră magică.

 

 

Ce modalități ați găsit pentru a vă desfășura în continuare activitatea?

 

B.S.: În primă fază ne-am mutat și noi în virtual. IZOLART s-a numit proiectul nostru online. În 27 martie 2020, de Ziua Mondială a Teatrului, am pornit acest demers. Timp de 80 de zile, până în 14 iunie, seară de seară, la ora 21.00, am difuzat câte un poem rostit de actorii noștri sau de câte un actor invitat. Au fost 80 de poeme, care mai de care, mai mult sau mai puțin inspirate. Am avut public, oameni care ne ascultau, care donau. În week-end difuzam povești înregistrate pentru cei mici și părinții lor.

Apoi, la doar câteva zile după ce s-au ridicat restricțiile, am ieșit la public cu o premieră, cu Povestea Poveștilor după Ion Creangă. Nu facem pe nebunii dacă rostim răspicat că am fost primul teatru din țară care a ieșit la public “pe viu” în condiții pandemice. În 26 iunie 2020 se întâmpla asta. Grădina era încă în curs de amenajare, dar asta dădea foarte bine pentru atmosfera acestui spectacol. Am avut 12 spectatori la această premieră atipică. Am luat încet taurul de coarne, am respectat toate restricțiile, iar gradual, am mărit numărul de spectatori. A urmat o vară teribil de prolifică, cu zeci de reprezentații în Grădină, precum și în alte spații în aer liber din Sibiu.

 

 

 A fost un moment critic prin care ați trecut, din care ați crezut că nu există scăpare?

 

B.S.: Nu exagerăm dacă spunem că trecem prin momente critice în fiecare an. Și nu numai noi, orice teatru independent din țară care se încăpățânează să existe, să aibă continuitate, indiferent dacă a câștigat sau nu finanțări. Sunt atâtea momente în care nu știm câți bani vom avea pentru proiectul X, atâtea momente în care ni se pun bețe în roate sau suntem efectiv umiliți de diverși funcționari din structurile care finanțează, sunt momente în care așteptăm cu sufletul la gură o sponsorizare, o semnătură, cu săptămânile, în incertitudine cronică. Acolo în bucătăria noastră internă suntem obișnuiți să avem momente critice, pe muchie. Chiar dacă reușim să transmitem imaginea zâmbitoare a unor artiști nebuni care fac totul din pasiune.

Cât despre momentele critice pricinuite de pandemie, s-ar înscrie mai degrabă într-un registru absurd, într-o contopire de Ionescu și Kafka. Din pricina guvernanților, a celor care dau ordonanțe din pix de multe ori fără logică. Și vom exemplifica în acest sens, pentru că nu vrem să aruncăm pur și simplu cu acuze.

Noi am jucat în aer liber din iunie pâna în octombrie. Nu am avut nici un caz de infectare în echipă sau în proximitatea ei. Nu a fost doar noroc, am fost atenți și am jucat doar afară, în aer liber. Ei bine, în octombrie a apărut o Hotărâre de Guvern (care, atenție, încă e valabilă, HOTĂRÂREA DE GUVERN nr. 856 din 14 octombrie 2020) conform căreia se interziceau în aer liber evenimente în localitățile în care incidența era mai mare de 1,5 la mia de locuitori, dar erau permise aceste activități în săli (până la incidența de 3 la mie) cu condiția ca sălile repective să fie ocupate în proporție de 30 %. Ca să fiu mai clar, prin lege, NU poți juca în aer liber, cu distanțare, un spectacol cu 30-50 de spectatori, dar ai voie să joci același spectacol într-o sală (într-un spațiu închis) cu 100 de spectatori. Asta rezultă din această hotărâre, ca să fie clar cam ce decizii se iau și ce oameni sunt acolo, în poziția de a lua decizii. Asta în condițiile în care toate studiile și opiniile specialiștilor menționează ferm că în aer liber riscul epidemiologic scade drastic, iar într-un spațiu închis el crește considerabil. Dar noi dăm hotărâri de guvern! Pe genunchi! Deveneam astfel, în octombrie, prima țară din lume în care nu aveai voie să joci afară, dar aveai voie să joci înăuntru, prin hotărâre de guvern. S-a vorbit foarte puțin despre asta, au atras atenția câțiva oameni, chiar și din Senatul României, dar nu mai era de interes, pentru că nu se mai prea organizau evenimente afară în octombrie. Stăm la dispoziția oricui pentru a demonstra afirmațiile cu numărul legii, aliniat, etc.

Ei bine, în felul acesta imaginați-vă că a trebuit să mutăm un spectacol care s-ar fi jucat în aer liber, în Muzeul Astra, cu distanțare, cu atmosferă, într-o sală de aerobic cu tavan jos. Tare, nu? Cam la asta duc în practică deciziile unor incompetenți care nu cunosc fenomenul. Și s-a jucat acel spectacol în sala de aerobic, cu geamurile deschise, cu jandarmii veniți în control. Dar, repet, acesta nu a fost un moment critic, a fost mai degrabă o revărsare de Kafka-Ionescu care ne-a pălit în moalele capului și ne-a amuzat în același timp. Am observat astfel că incompetența la nivel înalt nu are limite, și că uneori a încălca legea e o necesitate, dacă nu chiar o chestiune de bun simț pentru un artist în România.

Am ajuns astfel și la reprezentații incognito, dar asta e altă poveste, care nu își are încă timpul și locul aici. Avem experiențe care se vor cere a fi povestite în spectacolele noastre, sau chiar în biografii romanțate. A fost un an de (ne)povestit.

​

​

 De unde a venit realul ajutor?

 

B.S.: Statul a făcut lucruri foarte bune, a dat indemnizație pentru artiștii care lucrau pe contracte de drepturi de autor și care au fost nevoiți să își înceteze activitatea. Asta a fost o inițiativă nesperată, lăudabilă, care i-a salvat și pe unii actori din echipa noastră. DAR evident lucrurile se transformă într-un post-rateu în stil românesc. Adică nu sunt duse la capăt. Nu a fost stabilită o limită clară, calendaristică a acordării acestor indemnizații. Artiștilor li s-a spus că vor da înapoi aproape 50 % din indemnizație, dar nu se știe când și în ce condiții. Se va transforma totul într-un haos. Grab some popcorn!

Au mai fost banii de șomaj tehnic, mai buni decât nimic, dar mai puțini decât indemnizația. În felul acesta cei care erau angajați au primit de 3 ori mai puțin decat cei care aplicau pentru indemnizație. Din nou absurd! BIS Teatru avea trei angajați la începutul pandemiei. Din octombrie nu mai avem nici unul. Al cui e eșecul acesta? Al nostru? Al statului? Al nimănui?

S-a vorbit foarte mult, enorm, despre cum va fi ajutat segmentul independent. Dar s-a făcut puțin, foarte puțin.

Finanțările au fost diminuate, condițiile înăsprite. Realul ajutor? Mi-e greu să înțeleg formularea, dar aș zice încă o dată că a venit din pasiunea pentru ceea ce facem și din responsabilitate. Sună pretențios, dar e adevărat.

 

 

 Teatre din mai multe țări și-au difuzat spectacolele în regim online. Ați văzut producțiile teatrelor din străinătate? Ce impresie v-au lăsat acestea?

 

B.S.: Că avem o impresie prea bună despre teatrul românesc. Că e prea târziu să ne mai naștem în altă țară.

 

 

 Imaginați-vă că anul 2020 a fost un bătrân înțelept. Ce lecție ați primit de la el?

 

B.S.: E prea devreme să tragem concluzii. Dar formularea întrebării ne înduioșează. Smiley face. Umbre suntem. Plămadă de vise. Atât.

​

​

 Dacă teatrul independent românesc ar vorbi, ce credeți că ar spune în acest moment?

 

B.S.: jglgfljgfiufuefyă2iyu4oigyțfifțIȚIFYȚOIEYOIhșkasjh. Exat așa.

Un bebe care prinde tastele calculatorului. Un copilaș care prinde glas, contextual, dar nu prea știe ce să spună și despre ce să spună. Încă gângure. Sau gângurește. Nu știu cum se spune. jgljgjhgjhsAYTSR. Ar spune HELP US! sau SAVE US! dar încă nu prea știe cum să își articuleze strigătele și gândurile.

​

​

 Ce lucruri bune a adus, totuși, anul 2020 pentru BIS Teatru?

 

B.S.: De ce, totuși? A adus lucruri foarte prețioase. În vremuri de criză este pusă la încercare capacitatea artiștilor de a supraviețui, de a vindeca, de a-și recalibra rostul pe lume. A fost cel mai prolific an la BIS Teatru. În nici un caz din punct de vedere financiar, dar cu siguranță din punct de vedere al numărului de premiere, și, credem noi, și al calității producțiilor. Am reușit să scoatem 6 premiere (5 pe viu și una online, filmul “Mutat de la noi”). Am jucat 39 de reprezentații în Grădina BIS și 21 de reprezentații în alte spații în aer liber din Sibiu și din țară. Asta în 4 luni de zile, începând cu premiera din 26 iunie. Iar între timp am (re)construit Grădina, și tare ne mândrim cu asta. Am reușit să organizăm “Teatrul din Cartier” în ciuda unei finanțări derizorii, și am transformat festivalul “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP” în “25 DE ZILE DE TEATRU”. În condițiile în care a fost primul an după ceva vreme când nu am reușit să obținem vreo finanțare AFCN. Da, a fost teribil de greu, dar considerăm că a fost cumva modul nostru de a ne lupta cu pandemia. Cu mijoacele noastre, cu armele noastre.

 

 

 Teatrul a fost nevoit să se adapteze tot timpul ca să poată supraviețui. Cum credeți că o să arate teatrul în viitor?

 

B.S.: Va supraviețui, asta e cert, cum o face de mii de ani. Prin acei creatori care vor fi utili comunităților. Se va hrăni cu progresele tehnologice, așa cum a făcut-o de-a lungul istoriei cu tot ce a apărut nou și ofertant. Vor fi roboți pe scenă, holograme, 3 D, 78 D, infinit G, etc… Dar în miez va rămâne mereu VIUL, energia vibrantă care se transmite de la om la om, atât pe scenă, cât și către public.

Și nu ne referim aici la sisteme, la clădiri, la moduri de organizare. Astea sunt vremelnice. Marile momente ale teatrului s-au petrecut prea puțin în săli clasice, și cu atât mai puțin în sisteme îmbâcsite. S-au întâmplat în poduri, în pivnițe, în spații abandonate.

Cert este că pandemia va lăsa urme adânci în nevoia și percepția publicului.

 

 

 Ce planuri aveți pentru publicul vostru în anul 2021?

 

B.S.: Am vrea a scrie vorbe mari. Nu știm. Ne-am propus ca cel puțin ianuarie să fie lună de hibernare absolută. Nu că am avea de ales. Rumegăm, și vom vedea. Prea incert este totul. Concret, avem o singură certitudine, un proiect în care ne punem mari speranțe, numit POVEȘTI PENTRU BUNICII NOȘTRI. Vom merge în azilele de bătrâni din zona rurală cu reprezentații de îndată ce vremea se va mai încălzi. Până atunci sperăm că ei se vor vaccina, și că va fi puțină relaxare și lumină. Ne vom duce către acei oameni care au stat efectiv închiși de aproape un an de zile, către cei mai vârstnici și mai vulnerabili. Acesta nu e doar un gând, e un proiect concret BIS Teatru, pentru care avem deja resurse. Mai departe, om vedea cât, unde și cum ne e rostul.

 

 

ȘTAFETA

 

 

 Spuneți-ne un teatru independent din România căruia îi apreciați munca și contribuția pe care o aduce în comunitate și care a dat dovadă de curaj și adaptabilitate în perioada pandemică.
 

B.S.: TEATRUL DE ARTĂ BUCUREȘTI

​

În momentul de față nucleul BIS TEATRU Sibiu este reprezentat de 13 oameni: Bogdan Sărătean, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș, Dumitru Stegărescu, Aneea Opriș, Dan Țilea <Matli>, Alexandra Roatiș, Shama Leah, Oana Schiau, Alex Pașca <Pașa>, Cosmin Lupu, Anda Ionaș, Alin Praf. Totul devine posibil și luminos an de an datorită echipei de voluntari BIS Teatru, coordonați de Andrada Grosu și Andrei Giurgiu.

​

​

Mulțumesc, Bogdan Sărătean, fondatorul BIS Teatru.

​

​

Ștafeta independent.2020 reprezintă o serie de interviuri luate teatrelor independente din România, având la bază regula jocului ștafeta, primești și dai mai departe.

​

Motivația din spatele interviurilor este de a înțelege mai bine cum a fost anul 2020 pentru sectorul de teatru independent, cu ce a rămas în urma evenimentelor pandemice, cum se raportează la schimbările de lucru impuse de Guvern și ce model de desfășurare prevede pentru teatru în anii ce vor urma.

​

Seria de interviuri este, desigur, și o cale de-a ne apropia unii de ceilalți prin intermediul poveștilor, într-o perioadă care ne pune la încercări cu duiumul.